Primarul Teodor Neamţu a dorit să vină în sprijinul tinerilor medieşeni care vor să îşi unească destinele în ultima zi a săptămânii.

Deşi săptămâna trecută, având la  bază numărul redus de angajaţi ai Compartimentului de Stare Civilă după aplicarea O.G 63/2010 privind redimensionarea personalului de evidenţa persoanelor, s-a decis neoficierea ceremoniilor de căsătorie duminica, primarul Teodor Neamţu a dorit să vină în sprijinul tinerilor medieşeni care vor să îşi unească destinele în ultima zi a săptămânii.   „La compartimentul de Stare Civilă am fost nevoiţi să reducem numărul de personal de la patru la două persoane, iar acestor persoane le-am aprobat un program de lucru până sâmbăta inclusiv. Căsătoriile care sunt programate duminica vor fi oficiate de primar, viceprimar, secretar, şeful Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanei şi alte persoane care vor fi delegate în acest sens”, a declarat Teodor Neamţu, edilul şef al municipiului.

Video: Nova Tv

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns