începe festivalul "tarafuri şi fanfare". ansambluri renumite vin în dumbrava sibiuluiCei mai talentaţi lăutari vor interpreta cântece de joc, de voie bună sau de jale, ducând mai departe filonul inestimabil al unei tradiţii de secole. Muzeul ASTRA  invită sibienii la acest festival, sâmbătă începând cu ora 14,00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

începe festivalul "tarafuri şi fanfare". ansambluri renumite vin în dumbrava sibiului

Acordurile viorilor vă vor îndemna la joc, aşa cum se întâmpla la orice mare sărbătoare din satul românesc de odinioară. Festivalul „Tarafuri şi fanfare” este organizat pentru a doua oară la Sibiu, ediţia de anul trecut atrăgând peste 20.000 de spectatori. Coordonatorul festivalului, Grigore Leşe, aduce, şi de această dată, lăutari talentaţi din toate zonele ţării. Gospodăriile tradiţionale, pavilioanele de joc şi hanurile din muzeu sunt cum nu se poate mai potrivite să-i găzduiască pe lăutari, periplul lor putând fi urmărit, într-un nemaivăzut alai al bucuriei, de toţi cei care vizitează muzeul în această perioadă. „Înainte să lăsăm toamna să pună cu totul stăpânire pe copacii din Pădurea Dumbrava, sunteţi invitaţi să reascultaţi şi să retrăiţi tradiţia horei, a sârbei sau a doinei alături de Grigore Leşe şi de invitaţii săi”, spun organizatorii.

Tarafuri renumite

Gala Festivalului „Tarafuri si Fanfare” aduce, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, ansamblurile Grupul Iza, Fanfara din Dirvari (Mambo Siria), Grupul Sezatoarea, Taraful din Grecesti, Taraful din Sangeorz Bai, Taraful din Galautasi, dar si pe Nea Costica Lautaru’ din Cezieni, Lautari din Gorj si Comunitatea din Vinerea. Evenimentul este organizat de Jurnalul Naţional, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu ajutorul sponsorilor Carpatica Asigurări şi Sinecon Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică