Mediașul sărbătorește Ziua Recoltei

93

imgDeja devenită tradiţie, Ziua Recoltei ajunsă la a VII-a ediţie, reuneşte anul acesta pe platoul din faţa primăriei gospodine şi gospodari, producători şi cumpărători. Cu o săptămână înainte de cel mai  mare eveniment  al toamnei pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Mediaş prin Direcţia municipală pentru Cultură şi Administraţia Pieţelor au pregătit medieşenilor multe concursuri şi surprize.

„Manifestarea va debuta în data de 2 octombrie de la ora 10.00 cu o slujbă religioasă şi va continua cu un program artistic susţinut de Ansamblul Purtata şi  soliştii acestuia şi de alte grupuri folclorice din zonă. Parada recoltei, standurile cu decoraţiuni de sezon, spectacolele de muzică populară, concursul „Cămara tradiţională” sunt argumentele pe care ne bazăm pentru a crea o atmosferă de sărbătoare”, a declarat viceprimarul Floarea Taropa.

Ca în fiecare an punctul de atracţie va fi concursul „Cămara tradiţională”, ajuns la ce-a de-a treia ediţie, în cadrul căruia gospodinele sosite din mai multe localităţi îşi vor dovedi priceperea în arta culinară. Fiecare participant la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să prezinte cel puţin 5 produse precum murături, compot, gem, zacuscă, zarzavaturi conservate sau must şi să poarte costum popular. Înscrierile se pot face la numărul de telefon: 0369/445023 de luni până vineri între orele 8:00 şi 16:00 până în data de 30 septembrie 2010.

În premieră în acest an, printre organizatori se află şi Consiliul Local al Tinerilor care va identifica tinerele talente şi le va prezenta publicului larg. „Astfel la propunerea noastră, elevii de la grădiniţele, şcolile şi liceele medieşene vor avea ocazia să-şi arate calităţile artistice şi să încânte publicul cu programul pe care l-au pregătit special pentru ediţia din acest an. De asemenea ei vor avea ocazia să se întreacă la concursurile de originalitate şi creativitate defilând pe scenă la „Parada costumelor de toamnă” şi expunând produsele decorative unicat confecţionate de ei”, a declarat Ivan Răzvan, primarul tinerilor medieşeni.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.