fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Cazan a pârât primăria Miercurea la Ministerul Culturii pentru demolările din centrul oraşului

95

Genocidul istoric şi cultural prin demolarea pieţei centrale din Miercurea Sibiului a fost sesizat de Miercea Cazan printr-o interpelare scrisă la ministrul Kelemen Hunor.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Sibiu a Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Mircea Cazan a depus miercuri, la Ministerul Culturii, în atenţia ministrului Kelemen Hunor, o interpelare sesizând situaţia dramatică a patrimoniului cultural naţional din oraşul Miercurea Sibiului (judeţul Sibiu). „Aşa cum am promis în urmă cu o săptămână, astăzi, miercuri am depus interpelarea prin care îi sesizez ministrului Culturii, situaţia dramatică a patrimoniului cultural naţional din oraşul Miercurea Sibiului, unde cei vinovaţi trebuie să răspundă pentru răul deja făcut. Consider că primarul a luat decizii nu doar greşite, dar şi foarte grave pentru care ar putea să răspundă şi penal”, a declarat miercuri, liderul PNL Sibiu.

Demolare fără avize

Acesta arată în interpelarea adresată ministrului Kelemen Hunor, că în data de 22 iulie 2010, specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional au realizat un raport (nr. 1784) în baza căruia semnalau grava încălcare a legii Patrimoniului Naţional de către Primăria Miercurea Sibiului şi de către primarul oraşului, dl. Ioan Troancă. Instituţia în cauză şi dl. Troancă, reprezentantul acesteia prin funcţia de primar, fără avizele cerute de legile statului român, în vigoare în domeniul patrimoniului naţional (amintesc aici Legea 422/ 2001, Legea 43/ 2000) a procedat la dezmembrarea sitului patrimonial denumit „Ansamblul rural – Centrul istoric” ce cuprinde piaţa Centrală (înregistrată în Lista Monumentelor Istorice sub numele de „Republicii”), zona centrală şi biserica evanghelică precum şi o clădire de secol al XVIII-lea (Piaţa Republicii, nr. 218). Codurile siturilor sunt SB-II-a-A-12463 şi SB-II-m-B-12466.

Amendă de 35.000 de lei, dar tupeul nu are limite

Primarul oraşului Miercurea Sibiului a eliberat avizele de demolare a ansamblului patrimonial, amintind aici demolarea clădirii monument istoric, îndepărtarea arborilor aflaţi pe suprafaţa sitului şi eliminarea pavajului tradiţional din Piaţa Republicii. Aceste maltratări ale patrimoniului s-au făcut fără obţinerea avizelor necesare de la instituţiile abilitate, unicul act ce era eliberat era avizul de demolare eliberat de însuşi domnul primar. Lucrările s-au realizat fără personal atestat de către MCPN, fără proiect întocmit de reabilitare, fără asistenţă arheologică (mai târziu au fost contactaţi arheologii Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, aceştia realizând supraveghere arheologică şi întocmind rapoartele necesare doar pe perioada contractaţi, care nu cuprinde şi momentul demolării ansamblului patrimonial), fără aviz din partea MCPN. Până în acest moment, Primăria Miercurea Sibiului a fost amendată cu suma de 35.000 lei, fără ca lucrările să se oprească. Specialiştii DJCPN au realizat un document prin care cereau oprirea lucrărilor şi deschiderea cercetărilor penale privind acţiunea administraţiei locale din Miercurea Sibiului dar conducerea DJCPN nu a considerat necesară începerea acţiunilor pe care legea le prevede.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. 1-2-... spune

    „maltratarea” obiectelor de patrimoniu? de ce nu „schingiuirea” lui?
    rog pe autorul articolului sa se detaseze putin de sfera politicului si sa incerce sa devina mai oboiectiv, ca doar acesta stire referitoare la bogata si neintrerupta activitate a „Preşedintelui Organizaţiei Judeţene Sibiu a Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Mircea Cazan” se margineste din pacate la aceasta stire

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...