tigari confiscate2 bÎn noaptea zilei de 4 octombrie., în jurul orelor 00.15, o patrulă de poliţie din sistemul de ordine şi siguranţă publică al Poliţiei Municipiului Sibiu, a surprins, în zona cartierului Terezian, mai multe persoane în timp ce transferau pachete de ţigări dintr-un autovehicul în altul.

Persoanele implicate au fost ientificate de către poliţişti în persoana numiţilor:

F. Szabolcs, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în judeţul Harghita;

F. Zsolt, în vârstă de 19 ani, domiciliat în judeţul Harghita şi

I. Attila, în vârstă de 25 de ani, cetăţean străin.

Suspecţii au fost identificaţi în timp ce transferau cantitatea de 3.000 de pachete (60.000 ţigarete) care nu purtau timbre fiscale valabile pe teritoriul României.În urma cercetărilor, din declaraţiile persoanelor implicate, s-a stabilit că  bunurile au fost aduse la Sibiu de către cetăţeanul străin, care le-a cumpărat din zona de graniţă cu suma de 11 euro/cartuş, iar F. Szabolcs urmând a le prelua de la acesta cu suma de 12 euro/cartuş.

Arestaţi preventiv

F. Szabolcs şi I. Atilla au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere în Centrul de Reţinere si Arest Preventiv Sibiu, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, fraudă fiscală şi contrabandă cu ţigări, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 86/2006, Legea 571/2003 şi Legea 241/2005.

Prejudiciu de 6.000 de euro

Prejudiciul estimat produs de cei doi învinuiţi se ridică la suma de 24.000 lei, întreaga cantitate de ţigarete a fost confiscată, fiind luată şi măsura indisponibilizării autoturismul aparţinând învinuitului F. Szabolcs. “Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor Sibiu”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns