Ora de Sibiu
Știri in direct

STUPOARE! Clanul Lenis eliberat din închisoare la Alba Iulia! Tantana, Burnete şi Stripărul sunt în libertate!

202
Cei 11 reţinuţi în urmă cu un an au fost eliberaţi

Cei 13 membri ai grupării infracţionale „Lenis” din Sibiu arestaţi pentru şantaj, ameninţări, loviri, tâlhării şi două tentative de omor au fost puşi în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia, care le-a admis un recurs şi a înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, judecătorii au admis recursul formulat de cei 13 inculpaţi şi au renunţat la măsura arestării.

„Această măsură a fost înlocuită cu interdicţia de a părăsi ţara şi alte obligaţii. Inculpaţii trebuie să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte periodic la sediul poliţiei din localitate, să nu intre în legătură cu victimele, cu membrii familiilor acestora, să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar. Încălcarea acestor prevederi poate duce la înlocuirea acestor măsuri din nou cu măsura arestului”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Cosmin Muntean.

Potrivit sursei citate, cei 13 inculpaţi au fost puşi deja în libertate, decizia Curţii de Apel Alba Iulia fiind definitivă.Judecătorii care au înlocuit măsura arestului îşi pot motiva decizia în următoarele 20 de zile.

[nggallery id=246]

Cine e clanul Lenis?

Cei 13 inculpaţi au fost arestaţi în vara anului 2009, în urma unei anchete a Serviciului de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) Sibiu, care a durat mai bine de un an, iar în decembrie 2009 au fost trimişi în judecată. Potrivit reprezentanţilor SCCO Sibiu, reţeaua era formată din 29 de persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani. Dintre aceste persoane, 13 au fost cercetate şi judecate în stare de arest preventiv, fiind vorba despre capii reţelei şi membri care au dat dovadă de cea mai mare cruzime. Gruparea a fost denumită generic „Lenis”, după numele barului în care majoritatea membrilor ei au fost bodyguarzi.

Sute de infracţiuni

Toţi membrii grupării sunt din municipiul Sibiu şi au săvârşit, de la începutul anului 2007 şi până în vara anului 2009, peste o sută de infracţiuni printre care şantaj, ameninţări, loviri, tâlhării şi două tentative de omor.Procurorii au reţinut, în sarcina celor 29 de persoane, infracţiuni de o cruzime deosebită, fiind considerată cea mai mare şi periculoasă reţea de crimă organizată destructurată în judeţul Sibiu în perioada 2003-2009.De cele mai multe ori, persoanele cu care intrau în conflict erau bătute până la pierderea cunoştinţei, şantajate şi umilite prin bătăi în miez de noapte.Dosarul în acest caz este judecat la Tribunalul Alba.

VEZI AICI IMAGINI VIDEO ŞI GALERIE FOTO DE LA ARESTAREA INCULPAŢILOR

sursa: Mediafax

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...