VIDEO – O blondă a retezat o conductă de gaz pe Magheru

0 97

Evenimentul s-a produs în această dimineaţă aproape de intersecţia dintre Magheru şi Constituţiei. Şoferiţa putea să moară datorită faptului că s-a creeat pericol de explozie de la ţeava retezată de maşina sa.

Autorităţile sibiene au fost puse pe jar în jurul ore 9.00 datorită unui auto accident, petrecut la câţiva metri de sediul în care a funcţionat ani buni liceul Pedagogic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, accidentul s-a petrecut pe Strada Constituţiei din municipiul Sibiu, după ce un şofer a intrat cu maşina într-o conductă de gaz care a fost spartă, iar o persoană a fost rănită. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, din conducta spartă există scurgeri mari de gaz şi au fost anunţaţi reprezentanţii E. On Gaz pentru a lua măsurile necesare reducerii pericolului. „La locul accidentului au existat scurgeri foarte mari de gaz din conductă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alin Dumitraş. Cei de la E.On au remediat problema în câteva ore.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...