Ora de Sibiu
Știri in direct

Spectacolul Electra este prezentat la Cluj Napoca

102

Ambient şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă pe 26 octombrie în premieră la Cluj Napoca unul dintre cele mai de succes spectacole de teatru româneşti: Electra, în regia lui Mihai Măniuţiu.

„Electra” lui Măniuţiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veşnic dispus să ia formele zilei, dar conservându-şi perpetuu esenţa destinală implacabilă. Întâlnirea inedită dintre texte din tragedia greacă – fondatoare ale marilor mituri culturale europene – şi muzica populară maramureşeană interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocând crearea unui spaţiu al confluenţelor arhaice.

„Maramureşul este un loc miraculos şi, odată, când am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei greceşti… Muzica lor e dintr-o zonă arhaic rituală, care nu mi s-a părut deloc străină de Elada. Am pus un accent special în spectacolul meu pe marginalizarea actuală a acestor zone arhaice şi pe lenta lor destrucţie. Spectacolul meu este, de fapt, un eseu în care am pus în dialog două lumi. Şi finalul piesei vorbeşte despre frumuseţea unei lumi care încă există şi despre frumuseţea stingerii, despre tragismul şi aura acestei stingeri” a declarat Mihai Măniuţiu.

Spectacolul Electra al teatrului sibian a fost prezentat în România, Israel, Ungaria, Cipru, Belgia, Muntenegru, Portugalia, Franţa şi în Spania, unde în 2008 a câştigat trei premii la „Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida”: premiul pentru cea mai bună dramaturgie, premiul pentru cel mai bun montaj, ambele pentru Mihai Măniuţiu, şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru Mariana Mihu (Electra).

Reprezentaţia de la Cluj Napoca este un eveniment susţinut de Ambient şi va avea loc marţi, 26 octombrie, ora 19:00 la Teatrul Naţional Cluj Napoca. Biletele au fost puse în vânzare la agenţia teatrului şi pot fi achiziţionate la preţul de 10 lei, 15 lei sau 20 lei în funcţie de sectorul ales.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...