Ora de Sibiu
Știri in direct

Proiect de 5,5 milioane de euro pentru studenţii străini de la ULBS şi alte 30 de universităţi

88

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va încheia în cursul acestui an parteneriate cu universități din mai bine de 30 țări, atât din Europa, cât și din Asia. Aceste parteneriate vor extinde cooperările instituției sibiene de învățământ superior, cooperări și mobilități promovate odată cu intrarea ULBS în cadrul proiectului Erasmus Mundus External Cooperation Windows.

Universitatea sibiană este singura din România implicată în cadrul acestui program, iar din acest an Dr. Daniela Preda, Director al Departamentului de Relații Internaționale al ULBS a fost promovată în board-ul programului al cărui buget total este de aproximativ 5,5 milioane de euro. Iar ca recunoaștere a prestanței instituției sibiene, Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu i-au fost delegate atribuțiile de asigurare a managementului calității pentru cele aproximativ 30 de universități din toate lumea, implicate în cadrul Erasmus Mundus External Cooperation Windows. Altfel spus, ULBS este cea care decide, care selecționează studenții și profesorii universitari acceptați în cadrul acestor programe mondiale. Atribuțiile de management al calității, sustenabilitate și managementul resurselor umane încredințate ULBS sunt aplicate sub directa coordonare a prof.univ.dr.ing Constantin Oprean, Rector.

”Suntem prima și singura universitate din România care a intrat în Erasmus Mundus External Cooperation Windows. Am ajuns deja la al treilea proiect finanțat de Uniunea Europeană pentru a încheia parteneriate cu universități din afara spațiului european. Studenții care vor veni la noi vor fi ai noștri, noi le vom fi părinți și le vom asigura o calitate a șederii cum în puține locuri din lume găsesc”, a declarat rectorul Constantin Oprean.

Vin mai mulţi studenţi străini în oraş

Cele două noi programe de mobilități internaționale în cadrul cărora Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este singura care reprezintă România sunt Erasmus Mundus Mobility with Asia – East și Erasmus Mundus Mobility with Asia – West. Numărul studenților care vor veni la Sibiu din cele aproximativ 30 de universități din toată lumea este de aproximativ 100, dar va fi stabilit cu exactitate în perioada imediat următoare. În funcție de câți studenți din toată lumea vor veni la Sibiu, tot atâția vor pleca de la ULBS în țările partenere pentru a studia pe perioade cuprinse între șase luni și trei ani. În prezent, prin programele de mobilități la Sibiu studiază 40 de studenți din întreaga lume. În cadrul acestor proiecte ULBS are drept parteneri universități din Franța, Germania, Italia, Polonia, Olanda, Portugalia, Turcia, Bulgaria, Austria, Bangladesh, Cambodgia, Filipine, India, Laos, Nepal, Pakistan și Vietnam.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...