Ora de Sibiu
Știri in direct

Uzină de Apă şi reţea de canalizare de 37 de milioane de euro în Sibiu

123

Ultimul obiectiv al contractului pe fonduri ISPA – reabilitarea uzinei de apă – a fost finalizat, astfel că miercuri, reprezentanţii municipalităţii sibiene şi a constructorilor care au executat lucrările au marcat oficial încheierea proiectului. Proiectul a vizat şi Ocna Sibiului, Şura Mică, Cristian, Şura Mare, Şelimbăr, care sunt deservite de staţia de tratare a apei.

„Prin realizarea acestui proiect, populaţia Sibiului beneficiază în totalitate de servicii de apă şi canalizare. Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor precum şi realizarea unui mediu curat, acestea au fost ideile care au dus la promovarea proiectului” a declarat Mircea Niculescu, director general SC Apă Canal. Contractul de finanţare ISPA intitulat „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi al apei uzate în municipiul Sibiu” a fost semnat în data de 18 decembrie 2002 la Bruxelles, iar partea română a semnat acest document la Bucureşti în data de 31 martie 2003. Valoarea totală a contractului a fost de 37.588.000 de euro, din care 25.560.000 euro reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 12.028.000 de euro reprezintă contribuţia beneficiarului SC Apă Canal SA Sibiu. O parte a contribuţiei SC Apă Canal SA la această investiţie a provenit din fondurile contractate de această societate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, un împrumut în valoare de 10 milioane euro, pe care Primăria Municipiului Sibiu l-a garantat. Restul de 2.028.000 de euro a fost constituit de SC Apă Canal SA din fonduri proprii.

Primar mulţumit de rezultate

„Acest proiect s-a finalizat cu succes. Am demonstrat astfel ca oraş că ştim să gestionăm aceste fonduri, drept pentru care suntem în curs de evaluare cu un proiect care urmăreşte accesarea unor noi fonduri structurale prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Inter-regională. Sper să reuşim să obţinem aceste fonduri pentru a continua astfel modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din judeţul nostru şi unele zone limitrofe.” a încheiat primarul Klaus Iohannis.

Obiectivele finanţate prin acest contract sunt servicii şi lucrări ce vizează:

Asistenţa tehnică pentru achiziţii şi implementarea proiectului

Supervizarea pe durata implementării contractelor de lucrări

Reabilitarea staţiei de epurare Sibiu

Reabilitarea staţiei de tratare a apei „Dumbrava”

Extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare, contorizare şi monitorizare a reţelei de distribuţie a apei

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. ion spune

    ia sa ne spuneti ce inseamna reabilitarea uzinei de apa. Oare am reusit sa scapam de viermii din apa de sibiu ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...