Archery Masters Trophy în premieră la Sibiu

0 118

AMT2Clubul Vektor din Sibiu şi  Clubul Aktiv din Bucureşti, sub patronajul Federaţiei Române de Tir cu Arcul organizează în premieră la Sibiu un eveniment dedicat arcaşilor, un turneu al celor mai buni trăgători cu arcul din România.

Archery Masters Trophy este ultimul eveniment competiţional al acestui an al Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Evenimentul va avea loc în weekend la Sibiu, timp de trei zile, în poligonul Clubului Vektor, la Wild West Saloon, pe strada Treboniu Laurean, numerele 2-4.

Concurs pentru jurnalişti

Prima zi de concurs va începe cu un Open Class pentru reprezentanţii mass-media. Jurnaliştii vor învăţa tainele acestui sport de la cei mai mari campioni ai României. Ulterior, vineri vor avea loc antrenamentul oficial şi şedinţa tehnică. Rundele de calificări vor avea loc sâmbătă. Ultima zi de concurs este dedicată finalelor, unde cei mai buni dintre cei mai buni se vor lupta pentru marele trofeu al Archery Masters Trophy Sibiu. Competiţia va fi arbitrată de domnul Victor Stănescu, arbitru internaţional Federaţia Internaţională de Tir cu Arcul şi preşedintele Comisiei de Arbitrii ai Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Cei 42 de concurenţi din 10 cluburi din ţară vor fi împărţiţi în trei divizii, recurve (tipul de arc ce se foloseşte la olimpiade), compound şi arc tradiţional. La Sibiu vor fi prezenţi sportivi ai cluburilor din Bucureşti, Suceava, Iaşi, Rădăuţi, Aninoasa, Arad, Cluj, Râşnov şi Timişoara. Fondul de premiere este oferit de sponsorul principal al Archery Masters Trophy, TransEuropa. Concursul va fi transmis live la Bowling Saloon, situat lângă poligonul de concurs al Clubului Vektor. Regulamentele de concurs nu permit prezenţa publicului în poligonul de competiţie.

Concurs şi pentru spectatori

Punctul de atracţie pentru sibieni va fi însă, cu siguranţă, Open Class-ul pentru public, care va avea loc duminică, după încheierea finalelor, la ora 13. În grupe de câte cinci, sibienii doritori vor putea trage la ţintă şi vor putea învăţa de la cei mai experimentaţi arcaşi profesionişti din România secretele acestui sport superb. Deschis recent, Clubul Sportiv Vektor îşi propune să pună Sibiul pe harta internaţională a concursurilor de tir cu arcul. Poligonul Wild West Saloon de pe strada Treboniu Laurean, numerele 2-4, oferă un spaţiu adecvat atât pentru activitatea sportivă cât şi pentru activităţi de recreere, tir cu arcul sau tir cu arme de airsoft.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.