fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Cel mai mare tablou din România semnat Nicolae Grigorescu va fi expus la Sibiu

281

Odată cu deschiderea Licitaţiei de Iarnă 2010, organizată pe 16 decembrie în sistem duplex, Casa Artmark anunţă o surpriză: expunerea celei mai mari lucrări de pe piaţa de artă românească, semnate Nicolae Grigorescu. Opera va putea fi admirată atât la Bucureşti cât şi la Sibiu, oraşele în care va avea loc simultan licitaţia.

Peisaj la marginea pădurii măsoară 91 x 72 cm şi este cea mai mare pictură a artistului ce va fi scoasă la vânzare pe piaţa de artă din România. Aceasta va fi prezentată alături de alte vedete ale Licitaţiei de Iarnă 2010, urmând să participe la Licitaţia de Primăvară 2011. Considerată o capodoperă a picturii româneşti, Peisaj la marginea pădurii aparţine perioadei de după şederea lui Grigorescu la Barbizon, marcând o fază a creaţiei sale influenţate de principiile impresioniste. Picturile perioadei imediat următoare întoarcerii sale în ţară, din care face parte şi această lucrare, afirmă moştenirea maeştrilor Şcolii de la Barbizon: nuanţele luminoase ale peisajului, integrarea picturală completă a figurii, alegerea instantaneului şi a schiţei, gustul pentru materie şi tuşele vioaie. Opera este estimata intre 150 si 200 de mii de euro. Desi reprezintă cea mai valoroasă licitaţie de artă din România, valoarea operelor depăşind un milion de euro, preţurile de achiziţionare sunt adaptate la criza economică. În cadrul acestei licitaţii vom găsi opere valoroase la preţuri mai mici de 1.000 de euro. Licitaţia de Iarnă 2010 se va desfăşura simultan joi, 16 decembrie, la Hotelul Marriot Bucureşti şi la Hotelul Hilton Sibiu, iar evenimentul va marca şi doi ani de existenţă  Artmark, casa de licitaţii care controlează deja aproximativ 70% din piaţa de artă din România. În Sibiu, Teatrul de Stat “Radu Stanca” a pregătit o surpriză pentru participanţii la licitaţie. Jumătate din comisionul aferent vânzării unora dintre operele Licitaţiei de Iarnă (Baba, Tonitza, Eustaţiu Stoenescu, Ciucurencu) va fi donat de Artmark susţinerii proiectelor umanitare, specifice sărbătorilor creştine ale Crăciunului. Acestea sunt finanţate de cluburile locale Lions şi Rotary care au sprijinit şi organizarea Licitaţiei de Iarnă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...