Vineri se deschide oficial Arena Platoș, cel mai mare domeniu schiabil din România

1 134

seb 0948 1600x12002

Cel mai nou complex de pârtii din România se va deschide vineri la ora 11.00, pe platoul dinaintea intrării în staţiunea Păltiniş, în condiţii de calitate nemaiîntâlnite în România.

Ideea proiectului Arena Platoş îi aparţine lui Andy Fazekas. Martin Freinademetz a pus la bătaie experienţa sa în sporturile de iarnă şi know-how-ul austriac iar Aurel Balu a venit cu utilajele necesare unui proiect de o asemenea anvergură. Martin Freinademetz este multiplu campion mondial la snowboard şi organizatorul celui mai dur raliu de hard enduro din lume, RedBull Romaniacs. Andy Fazekas are nu mai puţin de 11 titluri naţionale la snowboard. Aurel Balu este membru al clubului Crazy Bike şi un împătimit al sporturilor de iarnă. „Ne-am dorit foarte mult să ducem la bun sfârşit un asemenea proiect pentru că schiul şi snowboardingul sunt nişte sporturi extraordinar de frumoase iar copiii merită să beneficieze de un resort de schi cu toate facilităţile. Vor urma multe alte surprize, destinate în special familiilor”, spune Martin Freinademetz, unul dintre iniţiatorii acestui proiect.

Cinci pârtii de schi

Complexul este compus din cinci pârtii, patru cu lungimi între 600 și 700 de metri şi una pentru copii şi începători, lungă de 250 de metri, dotată și cu nocturnă. Transportul pe cablu va fi asigurat de patru teleschiuri. Instalațiile pârtiilor de lungime mare vor avea o capacitate de 1200 de persoane pe oră iar instalația pârtiei de începători poate deservi circa 500 de persoane pe oră.

300 de locuri de parcare şi Snow park modern

Complexul are o parcare de 300 de locuri și un apres schi bar cu o capacitate de 200 de persoane. Schiorii sibieni şi din judeţele apropiate nu vor mai depinde de capriciile vremii. Fie că ninge, fie că este senin şi soare, pârtiile de la Arena Platoş vor fi acoperite întreg sezonul de zăpadă artificială, produsă dintr-un rezervor de apă artificial, construit special pentru a oferi materie primă tunurilor de zăpadă. Întreaga instalaţie a fost importată din Austria şi a fost instalată de specialişti din această ţară, renumită în sporturile de iarnă. „În primul şi în primul rând este un resort dedicat special familiilor şi copiilor. Dar sunt convins că şi schiorii avansaţi vor avea fun-ul lor aici”, spune Andy Fazekas. De asemenea, Arena Platoş va avea în curând cel mai modern snow park din România, un park destinat schiorilor si snowboarderilor format din rampe naturale pentru sarituri unde se vor întâlnii tinerii pasionaţi.

50 de lei toată ziua

Arena Platoş vine cu una dintre cele mai convenabile oferte din ţară. O cartelă pentru o zi întreagă, cu urcări nelimitate, va costa doar 50 de lei. În paralel, va funcţiona şi un sistem de cartele pe puncte. Cardurile cu puncte echivalente a 25 de lei asigură 10 urcări pe pârtiile mari şi 15 urcări pe pârtia de începători. Copiii până la 6 ani, însoţiţi de părinţi, au gratuitate. Elevii și pensionarii se bucură de reduceri la cartele şi cardurile de puncte.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. ANDREI scrie

    „Arena Paltinis – Ski and snowboard resort Maine, 31 decembrie, se deschide prima partie in complexul Arena Platos. Va asteptam” anunt de pe contul lor de facebook. PRIMA PARTIE…iar informatia ” în condiţii de calitate nemaiîntâlnite în România ” mi se pare putin SF … in Romania sunt multe alte partii MULT mai performante decat ceea ce va fi aici.. Oricum succes la doresc!
    traiasca comunicatele de presa!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.