Ora de Sibiu
Știri in direct

Iohannis: „Nu cred că voi ajunge vreodată premier sau preşedinte al României”

97

Primarul municipiului Sibiu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu crede că va ajunge vreodată preşedintele sau premierul României, dar speră la cel de al patrulea mandat de primar în 2012, nedorindu-şi însă să fie ales primar pe viaţă, decât dacă este performant.
„Sincer, nu cred (că voi ajunge preşedintele României – n.r.) şi nici premier. (…) Nu pot să hotărăsc eu dacă voi mai rămâne primar. Nu îi doresc nimănui să rămână pe viaţă, ci să rămână atâta timp cât este performant”, a spus Klaus Iohannis. El este convins că nici cele trei mandate de primar, nici criza din ultimii doi ani nu i-au redus din cota de popularitate la Sibiu. Ales primar prima dată la Sibiu, în anul 2000, după eşecul unei conduceri a unui primar PNŢCD, avocatul Dan Condurat, profesorul de fizică Klaus Iohannis s-a dovedit unul dintre cei mai puternici lideri politici pentru formaţiunea sa, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Practic, în ultimii zece ani, Iohannis a reuşit să tragă ca o locomotivă FDGR după el şi să obţină două mandate consecutive şi preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, în persoana profesorului de matematica Martin Bottesch, dar şi alte câteva mandate de primari în judeţul Sibiu pentru colegii săi de partid. sursa: Agerpres

Primește titlurile instant

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...