Ora de Sibiu
Știri in direct

Elena Băsescu lăudată de regele romilor Florin Cioabă pentru sprijinul acordat semenilor lui

92

Foto: SILVANA ARMAT / MEDIAFAX

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că „intervenţiile radicale nu vor soluţiona problemele cu care se confruntă cetăţenii de etnie rromă” şi a anunţat că, până la finalul lunii iulie, Parlamentul European va elabora o strategie în problematica romilor.

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat că a susţinut constant anul trecut cauza cetăţenilor de etnie rromă şi a cerut, în plenul Parlamentului European, elaborarea unui strategii care să rezolve problemele acestora.

„Am subliniat, în anul 2010, necesitatea unui program european care să înglobeze foarte bine tradiţiile şi cultura romilor. Am spus că este nevoie de o strategie europeană pentru problemele romilor. Ei se confruntă cu foarte multe probleme: şomajul, dicriminarea, violenţa, accesul redus la educaţie. Am subliniat în multe rânduri că gesturile radicale nu vor soluţiona niciodată problemele cu care se confruntă cetăţenii de etnie romă”, a declarat Elena Băsescu.

Potrivit acesteia, Parlamentul European a luat deja decizia elaborării unei strategii în problematica romilor, iar aceasta va fi adoptată până la finalul lunii iulie.

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a vrut să-i mulţumească personal Elenei Băsescu pentru sprijinul acordat şi i-a făcut acesteia, sâmbătă, o vizită la cabinetul europarlamentar din Sibiu.

„Aţi militat pentru drepturile romilor şi asta m-a determinat să vin să vă mulţumesc personal. Vreţi să faceţi ceva pentru această etnie. Este un lucru foarte bun pentru că sunteţi singura care a îmbrăcat un tricou pe care scria „Jos discrimirarea împotriva romilor” în PE şi acest lucru a însemnat foarte mult pentru întreaga etnie romă. Vrem să vă cerem sprijinul în continuare pentru că toţi cei 12 milioane de rromi din întreaga Europă îşi pun speranţele în strategia pentru romi, care poate să schimbe viaţa romilor în bine”, a declarat Florin Cioabă la întâlnirea cu Elena Băsescu.

Elena Băsescu şi-a prezentat, sâmbătă, la Sibiu, bilanţul activităţii de europarlamentar pe anul 2010 şi a anunţat că, săptămâna viitoare, va face acelaşi lucru la Timişoara.

Primește titlurile instant

Citește și
2 Comentarii
  1. mariana spune

    aici are dreptate elena nimic nu vom rezolva cu forta ne trebuie mult tact si rabdare si in asemenea conditii vom putea rezolva problema cu care ne confruntam

  2. radubu spune

    Cum? Inca nu a aparut nici un idiot care sa posteze un comentariu rasist? Inca nu a aparut nici un prost sa arunce cu noroi in Elena? Baieti, mobilizati-va! La gradul vostru de tampenie puteti mai mult!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...