Sold-out pentru piesa „Doamna de turtă dulce” de la Teatrul Naţional „Radu Stanca”

0 280

DOAMNA DE TURTA DULCE 0056„Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 4 februarie, ora 19:00, premiera spectacolului „Doamna de turtă dulce” de Neil Simon. Producţia marchează cel de-al zecelea spectacol pus în scenă de Şerban Puiu la teatrul din Sibiu.  Toate biletele pentru premieră au fost vândute. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 13 februarie, la ora 19:00. Preţul unui bilet este de 15 lei, şi respectiv 10 lei cu reducere.

„Doamna de turtă dulce” este o comedie romantică cu momente înduioşătoare şi scene puternice de tensiune dramatică. Piesa a fost publicată în 1970, este structurată în trei acte şi s-a jucat pentru prima dată pe Broadway la Playmouth Theatre. Spectacolul de la Sibiu este o adaptare fidelă a textului original şi o aduce în prim plan pe Evy Meara, o fostă cântăreaţă a cărei carieră şi căsnicie au fost distruse de alcool. După ce a fost externată dintr-o clinică de reabilitare pentru tratarea dependenţei de alcool, Evy (Mariana Mihu) se întoarce în apartamentul său din New York hotărâtă să îşi construiască o viaţă nouă. Atitudinea de femeie fatală a artistei este confirmată încă o dată prin apariţia în scenă a curierului spaniol Manuel (Alexandru Malaicu), care este păcălit să plece fără a cere plata cash. Pe scenă îşi face apariţia şi fiica adolescentă a artistei, Polly (Iulia Popa/ Veronica Arizancu), tratată asemenea unui copil în ciuda felului ei unic de a ţine sub control situaţia creată acasă, aceasta asumânu-şi rolul de părinte pe măsură ce situaţia mamei se degradează. Jimmy (Nicu Mihoc) şi Toby (Raluca Iani), cei mai apropiaţi prieteni ai artistei, încearcă cu sinceritate să îi fie alături în aceste momente, dar sunt mult prea prinşi în propriile drame reale şi imaginare pentru a evalua starea acesteia. Între timp, Lou (Florin Coşuleţ), un muzician, reapare în viaţa lui Evy pentru a-i cere să se întoarcă la el şi să locuiască în apartamentul acesteia. Toate aceste evenimente sunt prea mult de suportat pentru Evy, care suferă o cădere nervoasă şi se întoarce la vechile obieciuri, îndepărtându-şi familia şi prietenii. Regizorul spectacolului reuşeşte să sudeze scenele păstrând un ritm alert, dar fără a pierde din spiritul revigorant şi amuzant al personajelor.  Atmosfera new yorkeză a anilor ’70 este reflectată prin muzica din spectacol, costumele impecabile şi decorul scenografei Iuliana Gherghescu ce reconstituie la cel mai mic detaliu apartamentul unei clădiri New Yorkeze undeva în vestul Manhattan-ului.  Toate biletele pentru premieră au fost vândute. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc duminică, 13 februarie, la ora 19:00. Preţul unui bilet este de 15 lei, şi respectiv 10 lei cu reducere.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.