Consiliul Judeţean Sibiu este campionul naţional al consumului la apă şi energie

0 148

apaPotrivit unui studiu realizat de INFOCONS şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, anul trecut, Consiliul Judeţean Sibiu a consumat de 14 ori mai multă apă şi de 10 ori mai mult energie termică decât media pe ţară.

În primul trimestru al anului 2010, media consumului de apă înregistrată de Consiliile Judeţene este de 8.390,53 lei. În raport cu această medie, Consiliul Judetean Cluj a înregistrat un consum de aprope 30 de ori mai mic, adică 285,33 lei. Alte consilii care au înregistrat valori minime de consum sunt: Mureş 412 de lei şi Arad cu 442 lei. Consiliul Judetean Sibiu îşi menţine supremaţia, acesta s-a evidenţiat prin cel mai mare consum de apă în primul trimestru din 2010, cu aproximativ 120.682 lei. Această sumă este de 14 ori mai mare decât media. Alte Consilii Judeţene aflate pe locurile fruntaşe din perspectiva consumului de apă sunt: Maramureş (7.453 lei), Satu Mare (10.585,74 lei). Media consumului de energie termică înregistrată de Consiliile Judeţene în trimestrul I al anului 2010, este de 83.359,08 lei. Referitor la media de mai sus, Consiliul Judeţean Sibiu a inregistrat un consum de aproximativ 10 ori mai mare, cu o valoare de 889.449,59 lei. Alte Consilii Judeţene aflate în topul consumului de energie termică sunt: Galaţi – 90.000 lei, Teleorman cu 145.384 lei şi Vrancea cu o valoare de 318.913 lei.Pe parcursul anului 2009 un Consiliu Judeţean a generat în medie un consum de apă în valoare de 34.097,22 lei. Cei mai atenţi cu consumul de apă au fost cei de la Consiliul Judetean Cluj, cu un consum de apă de 30 de ori mai mic decât media.

Lideri de departe
Raportându-ne la media de mai sus, Consiliul Judeţean Sibiu a înregistrat un consum de aproximativ 15 ori mai mare: 503.256,63 lei. Pe locul doi s-a situat Consiliul Judeţean Galaţi cu 90.958 (de două ori mai mare decât media). La polul opus, cu cel mai mic consum de apă se află Clujul, cu 874,85 lei. Consiliul Judeţean din Cluj consumă aşadar de 38 de ori mai puţin în comparaţie cu media.În ceea ce priveşte anul 2009, un Consiliu Judeţean a generat, în medie, un consum de energie termică în valoare de 186.349,44 lei. Plecând de la media de mai sus, Consiliul Judeţean Sibiu a înregistrat un consum de aproximativ 13 ori mai mare, 2.399.104,68 lei, pe locul doi situându-se Consiliul Judeţean Vrancea cu 437.169 lei, iar pe cel de-al treilea loc regăsim Consiliul Judeţean Galaţi cu 311.070 lei. La extrema cealaltă, cu cel mai mic consum de energie termică se afla Consiliul Judeţean Timiş, cu 1.002 lei. Acesta consuma de 185 de ori mai puţin în comparaţie cu media. Alte consilii judeţene pe care le putem menţiona la capitolul cel mai redus consum de energie termică sunt: Mureş, 14.202 lei şi Vaslui, 16.142,73 lei. În raport cu această medie, Consiliul Judeţean Mureş a înregistrat un consum de aproape 10 de ori mai mic, adică 5.046 lei. Alte consilii care au înregistrat valori minime de consum sunt: Vaslui, 8.607,15 lei, Cluj, 11.907,52 lei.

CJ-ul spune că e vorba de toate instituţiile

Consilul Judeţean Sibiu a anunţat că cifrele sunt pentru consumul realizat de toate instituţiile aflate în subordinea acestei structuri. INFOCONS este o organizaţie financiar independentă, neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor. Revistă auditată de Centrul pentru Consultanţă, Consiliere, Informare, Teste Comparative, Studii şi Cercetări în Domeniul Consumului. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.infocons.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.