Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – FOTO: Sute de sibieni au venit să vadă ”Fuga Lolelor” în centru Sibiului

194

Turiștii și sibienii deopotrivă au admirat un obicei vechi de sute de ani. Fuga Loelor a fost aplaudată la scenă deschisă de asistență.

Sibiul a răsunat de strigătele și pocnetele bicelor de la cele 200 de lole au care au invadat zona centrului istoric al orașului. Oamenii s-au strâns ca la urs să vadă parada celor ce au sosit din oraș tocmai din Agnita.

Paradă de zile mari

La paradă au luat parte peste 210 de lole – personaje mascate, (germ. Urzeln), cu vârste cuprinse între 3 ani şi 75 de ani, care au însoţit personajele simbolice  ale breslelor săseşti din Agnita, alături de 28 de lole din Germania, membri ai HOG Agnetheln.  Obiceiul Lolelor din Agnita, atestat în anul 1689, este strâns legat de ritualul înmânării lăzii de breaslă noului staroste. Lolele, personaje mascate şi gălăgioase aveau rolul de a proteja alaiul breslaşilor, dar şi de a alunga iarna grea şi spiritele rele. În anul 1911 a fost organizată prima paradă comună a breslelor pantofarilor, croitorilor, blănarilor, dogarilor, forma aceasta a obiceiului fiind conservată până în prezent. În perioada războaielor mondiale şi a comunismului obiceiul a fost temporar interzis, dar în anii `80 lola a devenit o emblemă a Agnitei. Odată cu emigrarea saşilor în 1990, obiceiul a dispărut de pe străzile oraşului şi reînviat începând cu 2006. Saşii agniteni îşi prezintă obiceiul în noua lor patrie Germania, din 1965 în localitatea Sachsenheim, mai târziu şi în alte localităţi, de exemplu la Traunreut, Geretsried, Nürnberg, Weisendorf şi Bonn, dorind să păstreze vie importanţa acestui obicei pentru comunitatea săsească.

Expoziţie la Casa Artelor

Expoziţia “100 de ani Parada Lolelor” de la Casa Artelor, organizată cu sprijinul Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus” şi HOG Agnetheln, va cuprinde o serie de obiecte originale ale breslelor din Agnita, fotografii, elemente tradiţionale din paradă, mai multe costume de lole şi o încăpere săsească în care lolele se întăreau cu vin şi gogoşi. Ea va fi deschisă publicului până în 31 martie 2011. Ziua de sâmbătă reprezintă pentru lole un schimb de experienţă, când localităţile Cincu şi Marpod vor prezenta lolelor din Agnita propiul lor obicei. De asemenea anul acesta, obiceiul va fi prezent în Sibiu in centrul oraşului – Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet.[nggallery id=662]

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. Bogdan spune

    „Oamenii s-au strâns ca la urs să vadă parada celor ce au sosit din oraș tocmai din Agnita.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...