sere OK
Florile şi arbuştii sunt pregătiţi în serele din Guşteriţa

Serele Serviciului Parcuri şi Zone Verzi au pregătit plantele, arborii şi arbuştii care urmează să fie plantaţi în teren în primăvară. Serele au pregătit peste 50.000 de plante anuale care vor înveseli oraşul şi care urmează să fie plantate în teren imediat de temperaturile vor creşte.

Ca în fiecare an, municipalitatea este pregătită pentru a amenaja şi a revigora parcurile şi zonele verzi din municipiul Sibiu odată cu venirea sezonului mai cald. „Serele au o activitate foarte intensă chiar şi pe timpul iernii. Practic municipalitatea mai achiziţionează foarte puţin material dendrologic pentru că serele reuşesc în mare măsură să producă acest material în cantităţile necesare pentru oraş” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Plantări din martie

În lunile martie şi aprilie vor fi plantate în zonele verzi aproximativ 4.000 de plante bienale din specii variate. În paralel echipele de lucru ale serviciului mai sus amintit vor planta un număr de 8000 de arbuşti foioşi şi răşinoşi, dar şi aproximativ 6000 de fire de gard viu care vor fi plantate în special pe aliniamentele stradale ale principalelor străzi din oraş şi în parcuri. La solicitarea asociaţiilor de proprietari, Serviciul Parcuri şi Zone Verzi oferă gard viu  pentru înfrumuseţarea zonelor verzi din jurul blocurilor. Serele au pregătit peste 50.000 de plante anuale care vor înveseli oraşul şi care urmează să fie plantate în teren imediat de temperaturile vor creşte. În plus, peste 6000 de ghivece cu flori, în special muşcate, vor fi amplasate în luna mai pe stâlpii de pe arterele principale din oraş. Pe tot parcursul perioadei de repaos vegetativ echipele de lucru desfăşoară activităţi de toaletare a arborilor din zonele verzi dar şi de pe aliniamentele stradale din cartiere. „Zonele verzi sunt foarte importante pentru aspectul oraşului. Tocmai de aceea, în fiecare an le acordăm o mare atenţie şi încercăm să oferim sibienilor un mediu cât mai plăcut.” a declarat primarul Klaus Iohannis în conferinţa de presă.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns