femeia tintacmihaela marinMărţişorul aduce pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu un spectacol unic în repertoriul instituţiei sibiene: „Femeia ţintă şi cei zece amanţi” după Matei Vişniec. Reprezentaţia va avea loc marţi, 1 martie, ora 19:00, spectacolul fiind reluat la cererea publicului după mai bine de un an.

Coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu şi Théâtre de la Licorne (Franţa), „Femeia ţintă şi cei zece amanţi” a avut premiera pe 29 mai 2009, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi a fost prezentată mai apoi în cadrul bienalei Lille 3000 din Franţa. Spectacolul regizat de Claire Dancoisne, directorul Teatrului de la Licrone, prezintă un univers fascinant şi plin de originalitate. Multitudinea formelor alese poartă spectatorul într-o lume unde teatrul clasic, commedia dell’arte şi elementele de circ se îmbină perfect. Spectacolul propune un teatru în care actorii, artiştii plastici şi muzicienii sondează limitele imaginaţiei, iar unicitatea elementelor vizuale şi bizareria măştilor reprezintă o manieră de exploatare a limbajului teatral clasic al trupului, al hârtiei, metalului, culorilor sau sunetului. Acestă formă de teatru, non-realist şi deseori poetic, explorează şi se foloseşte de arta teatrală contemporană, arta plastică şi teatrul de păpuşi. Demersul artistic al regizoarei are ca suport un text după Matei Vişniec în care autorul se întoarce la conotaţiile poetice ale absurdului şi grotescului. Cei trei actori ai teatrului – Diana Fufezan, Cristina Ragos, Ciprian Scurtea – execută roluri multiple, dificile, dar în acelaşi timp impresionante prin precizie şi prin originalitatea formulei. Scenografia Liei Manţoc şi muzica lui Vasile Şirli argumentează accentele grave ale acestei parodii cu umor negru. Spectacolul are o durată de 50 de minute, iar biletele au fost puse în vânzare la agenţia teatrală din Sibiu şi online pe bilete.sibfest.ro. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere.

Comentariul meu

Lasă un răspuns