Tepuitor cu locuri de muncă în Belgia, cercetat de poliţiştii sibieni pentru trafic de influenţă

0 83

euroÎn baza activităţilor informativ-operative desfăşurate de poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor Sibiu, în cursul acestei zile a fost reţinut N.V., în vârstă de 27 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

 

În fapt, N.V. a pretins şi primit de la un număr de 4 persoane sume de bani, cuprinse între 250-300 euro, pentru a le facilita obţinerea de contracte de muncă în Belgia. Bărbatul pretindea faptul că, prin intermediul unor cunoştinţe pe care le are la nivelul conducerii unor firme de specialitate de Sibiu, le poate facilita obţinerea acestor contracte. De asemenea, în schimbul sumei de 121 de lei, N.V. pretindea obţinerea certificatelor medicale necesare, prin intermediul unor cunoştinţe deţinute la nivelul unei clinici medicale din Sibiu. După ce cele patru victime i-au dat bărbatului suma solicitată, acesta a început să invoce diferite motive pentru care nu îşi putea îndeplini promisiunea.  Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că N.V. a primit de la cele 4 victime suma de 1.150 euro şi 484 de lei. ”Învinuitul a fost prezentat în cursul acestei dimineţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 c. Pen” a explicat Luciana Balteș, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...