Anca Boagiu cheamă investitorii din zona Golfului să construiască autostrada Sibiu – Piteşti

0 110

lucrariMinistrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că instituţia pe care o conduce ar putea fi definită „ca o sugativă de bani europeni” pentru construcţia coridoarelor de transport pan-europene IV şi IX.

 

Oficialul a invitat investitorii din zona Golfului să investească în construcţia de autostrăzi în România, referindu-se în special la Sibiu-Piteşti, proiect fără sursă de finanţare estimat la trei miliarde de euro şi care va fi realizat prin parteneriat public-privat. „În acest an avem în derulare cel mai ambiţios program de modernizare a infrastructurii de transport din industrie (…). Ne-am putea defini ca o sugativă de bani europeni pentru coridoarele IV şi IX”, a spus ministrul la forumul Consiliul de Cooperare al Golfului, organizat la Bucureşti. Ea a afirmat că pentru finalizarea autostrăzilor de pe coridorul IV şi IX, autostrăzile Comarnic – Braşov şi Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni, toate cu o lungime de aproape 870 de kilometri, mai sunt necesari 13,5 miliarde de euro.Din această sumă, pentru coridorul IX de la Ploieşti la Albiţa (388 km) necesarul este de 1,5 miliarde de euro. Pentru finalizarea coridorului IV pe calea ferată, în lungime de 800 de kilometri, ministerul mai are nevoie de aproape 8 miliarde de euro, astfel încât lucrările de modernizare să se încheie în 2020.Printre alte investiţii Boagiu a menţionat proiecte de parteneriat de tip public privat la metrou, centuri ocolitoare, trenuri de mare viteză şi canalul Dunăre – Bucureşti. Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...