Închisoare pe viaţă pentru ucigaşul studentei de la Medicină din Sibiu

Închisoare pe viaţă pentru ucigaşul studentei de la Medicină din SibiuTânărul care în luna august a anului trecut a ucis o studentă din Făgăraş, care studia la ULB Sibiu, pe care a violat-o, a înjunghiat-o şi a incendiat-o în locuinţa acesteia, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de către judecătorii Tribunalului Braşov, sentinţa putând fi atacată prin apel.

Închisoare pe viaţă pentru ucigaşul studentei de la Medicină din Sibiu

Magistraţii Tribunalului Braşov au decis, vineri, ca autorul asasinatului, Daniel Iordan (28 de ani), să petreacă tot restul vieţii în închisoare, fiind condamnat pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, violare de domiciliu şi viol.

De asemenea, el va fi obligat să plătească daune materiale de 15.000 de lei şi daune morale de 100.000 de euro către Lucica Dima, mama victimei, a declarat judecătorul Alina Mioc, purtător de cuvânt al Tribunalului Braşov.

În 7 august 2010, Lucia Crişan (21 de ani), studentă la Facultatea de Medicină din Sibiu, secţia Stomatologie, a fost bătută şi înjunghiată cu un cuţit de bucătărie, violată, apoi incendiată în pat, achetatorii stabilind că autorul faptelor este Daniel Iordan.

El a intrat pe fereastra lăsată deschisă a unui apartament din Făgăraş, unde a găsit-o pe fiica proprietarei, aceasta reuşind să fugă şi să se baricadeze într-o cameră, de unde a încercat să îşi sune fratele pe telefonul mobil. Agresorul a luat un cuţit din bucătărie şi a reuşit să intre în camera unde se afla fata, a înjunghiat-o pe aceasta în gât de mai multe ori şi a lovit-o cu picioarele în zona feţei, după care a violat-o.

Pentru a-şi acoperi urmele, agresorul a dat foc cu o brichetă saltelei patului în care se afla victima, a furat telefonul mobil şi o pereche de jeanşi ai acesteia pe care erau urme de sânge şi a fugit de la locul faptei.

Poliţia din Făgăraş a fost sesizată de către fratele tinerei, care a găsit cadavrul acesteia parţial carbonizat. Agresorul a fost prins de poliţişti a doua zi.

Bărbatul fusese eliberat condiţionat în 2008 după ce fusese încarcerat pentru mai multe fapte, precum furt calificat, tâlhărie, violare de domiciliu şi vătămare corporală. sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică