Grimus vin în Music Pub. Concertul este LIVE-VIDEO pe Ora de Sibiu

0 142

afis grimus sibiu music pubTrupa GRIMUS vine în Music Pub Sibiu, joi, 24 martie, de la ora 21,30 pentru un concert spectaculos! Intrarea la concert este liberă, iar după concert, băieții de la GRIMUS vă invită la un after party în Music Pub Extension (fostul club Chill Out).

GRIMUS este o trupă de rock alternativ din Cluj Napoca, înființată în anul 2005, sub numele de Rivers. Trupa este formată din Bogdan Mezofi (vocals), Valentin Rauca (guitar), Cristian Csapo (guitar), Lehel Kiss (keyboard), Titus Vadan (bass) și Tamas Adorjani (drums). Cu o istorie de aproape șase ani pe piața muzicală, băieții de la GRIMUS s-au impus repede ca una dintre cele mai cunoscute trupe de alternative/indie/rock din Romania. În 2007, GRIMUS câștigă locul întâi în finala națională Global Battle of the Bands (GBOB), se califică la finala mondială de la Londra, iar în urma concertului din Camden Underworld, GRIMUS primește trofeul de bronz The Best New Romanian Band 2007.Albumul Panikon este declarat “albumul anului 2008″ în România, și nu mai puțin de patru piese ajung pe prima poziție a topurilor de radio. Piesele In A Glimpse, Political Animals sau Backseat Driver înregistrează un real succes și sunt piesele de rezistență ale concertului din 24 martie din Music Pub, situat în Piața Mică, la nr 23, singura scenă din Sibiu dedicată rockului alternativ.

Concert cu intrare liberă

Intrarea la concert este liberă, iar după concert, băieții de la GRIMUS vă invită la un after party în Music Pub Extension (fostul club Chill Out). Music Pub este singura locatie din Sibiu dedicată și rock-ului alternativ, indie sau brit și reprezintă un loc de nișă pe harta pub-urilor cu scene dedicate concertelor live din Sibiu. „Vă așteptăm la un show de neuitat promis de GRIMUS la Sibiu!”, spun organizatorii.  Concertul GRIMUS este organizat de Music Pub, cu sprijinul Radio Guerilla, Sibiu Media Center, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Grolsch.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...