VIDEO - Mediașul bate Pandurii și visează la Europa League

VIDEO - Mediașul bate Pandurii și visează la Europa LeagueGazul a jucat modest în prima repriză, dar Eric a făcut din nou diferența în partea a doua marcând un gol de toată frumusețea. Pandurii se apropie din nou cu pași mari de matineul ligii 2 după această înfrângere cu 2-0.

VIDEO - Mediașul bate Pandurii și visează la Europa League

Cu securea retrogradării deasupra capului gorjenii lui Grigoraș, au început mai bine partida de la Mediaș. Pustai a trimis în teren o echipă mai degrabă defensivă decât ofensivă. Eric nu s-a regăsit deloc pe teren în prima parte a meciului, iar Pârvulescu și Muntean nu au mai ”arat” benzile laterale așa cum au obișnuit în această ediție de campionat. Singura ocazie mai de Doamne Ajută a Gazului a fost un simplu șut în blocaj, al căpitanului Todea, în minutul 9. Pandurii nu au arătat nici ei că pot mai mult, așa că prima repriză s-a încheiat cu un 0-0 ce a stârnit fluierături din partea publicului, mai ales la adresa favoriților.

De la vestiare a ieșit însă o altă echipă a Mediașului. Pustai la băgat pe Roman în locul lui Munteanu și jocul s-a înviorat total. Gazul a deschis scorul prin providențialul Eric. Deși se vede că suferă la condiția fizică, brazilianul a înscris o bijuterie de gol printr-un șut lobat de la 25 de metri, peste Mingote aflat ieșit din poartă aproape de linia de 6 metri. Roman a fost aproape să înscrie după o acțiune frumoasă a lui Hoban, dar golul a picat din capul lui Zaharia, care a reluat imparabil după o centrare din corner a lui Eric și a arătat că merită încrederea lui Pustai. Gazul urcă cel puțin până duminică pe loc de Cupe Europene, acumulând tot atâtea puncte câte a făcut în tot campionatul în urmă cu 3 ani când a revenit în liga 1.

Grigoraș: ”Mediașul nu ne-a surprins cu nimic”

Antrenorul Pandurilor crede că execuția brazilianului Eric de Oliveira a făcut diferența la meciul de vineri seară. „Gaz Metan nu ne-a surprins cu nimic, dar de ce m-am temut cel mai mult, adică o execuţie de excepţie sau fazele fixe, nu am scăpat. Până la execuţia superbă a lui Eric, meciul mergea spre un 0-0. După acel gol, medieşenii s-au dezlănţuit şi puteau marca mult mai mult. Ştiam că dacă cei de la Gaz Metan vor marca, vor primi şi mai greu gol. Am discutat cu baieţii după meci şi le-am spus că trebuie să muncim din greu pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. Cu două victorii consecutive putem ieşi din această zonă neagră în care ne aflăm. Cât despre Eric, chiar dacă, sper să nu se supere, are ceva kilograme în plus, se vede la el valoarea lui și a avut o execuție de excepție”, a spus Grigoraş.

Pustai: ”Am scăpat de retrogradare și acum avem liniște”

Antrenorul Gazului a mărturisit după meci că speră ca Mediașul să termine campionatul cât mai sus în clasament. „Sunt bucuros că am adunat 37 de puncte şi cred că am îndeplinit primul obiectiv pentru acest sezon, adică salvarea de la retrogradare. Acum ne putem gândi la clasarea în primele 8 locuri, poate şi la mai mult. Am întâlnit o echipă care a dominat Dinamo şi care în prima repriză ne-a dominat steril. Toate acestea s-au schimbat în repriza secundă, când jocul s-a schimbat. Nu vreau să-l laud pe Eric pentru că aş umbri efortul întregii echipe. Mă bucur că această victorie a venit la momentul potrivit, ca o descătuşare. Dedic această victorie fiicei mele care este din păcate bolnavă”” a spus Pustai după meci.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică