VIDEO – Majorete, spectacol şi mingi gratuite pentru copii la All Star Game 2011

0 214

allSpectatorii care merg sâmbătă la Sala Transilvania au posibilitatea să îi vadă din nou jucând baschet pe Pelger, Alecu, Lefter, Dancea, Grunwald, Covaci, Spânu, Ion Popescu dar şi pe Mircea Vulc. Meciul de Old Boys va începe la ora 17.00.

Ziua de sâmbătă are programată de la ora 10.00 un pelerinaj al celor care vor evolua la All Star Game, la mormântul lui Elemer Tordai pentru a depune câteva coroane de flori. „La ora 12.00 se va merge la primărie pentru o întâlnire cu primarul Klaus Iohannis. Meciul old boys va avea două reprize de 20 de minute, iar apoi urmează calificările pentru aruncările de 3 puncte. Meciul All Star Game va începe efectiv la ora 19.15, iar acesta va fi întrerupt cu time-out-uri obligatorii. Vor fi majorete şi multe concursuri pentru public, precum şi concursuri de aruncări de la centrul terenului şi nu numai. Premiul este de 500 de lei pentru cine înscrie de la centru. Festivitatea de premiere va avea loc după ora 21.30. Vor fi mai multe premii”, a explicat joi Mircea Vulc, organizator alături de FRB al show-ului de la Sala Transilvania.

Mingi pentru copii

„În timpul meciului vom lansa programul O minge pentru Fiecare. Vom da tuturor copiilor care au până în 12 ani, câte o minge. Sperăm să dăm 200-250 de mingi” a mai spus Vulc. Trebuie precizat că printre oaspeţii importanţi se numără primarul Iohannis şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Mai sunt bilete

CSU Sibiu a anunţat că s-au vândut până joi un număr de aproximativ 400 de bilete. De asemenea au fost trimise peste 300 de invitaţii. „Noi credem că sala va fi plină la acest adevărat spectacol” a mai spus Vulc. Două grupe de majorete vor dansa pentru public, iar una din ele este formată din noua formaţie de majorete a clubului CSU Sibiu. „Grupa noastră are şase fete” a mai spus Vulc.

Iată echipele de la meciul dintre Old Boys CSU Sibiu şi Old Star România.

LEGENDELE CSU ATLASSIB SIBIU:
JUCATORI:

Cornel Alecu
Ion  Popescu
Dorin Bleahu
Mihai Corui
Ovidiu Teleaba
Benjamin Pelger
Gheorghita Daian
Nelu Lefter
Spanu Bogdan
Klaus Herbert
Attila Kincsel

ANTRENORI:
Flaviu Stoica
Mircea Vulc

OLD STAR ROMANIA
JUCATORI

Mihai Caraion Mihai
Sorin Ardelean Sorin
Marius Marinescu Marius
Mircea Barna Mircea
Nicolae Parsu Nicolae
Costel Cernat Costel
Gheorghita Madarjac
Mircea Cristescu
Marce Tenter
Bruno Roschnafsky
Petre Branisteanu

ANTRENORI:
Titus Tarau
Nicolae Danetiu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.