Ora de Sibiu te cheamă să câştigi două invitaţii la „SINUCIGASUL”, care se joacă sâmbătă la Gong

6 209

sinucigasul„Sinucigasul” este o piesa ciudat de actuala. „Viata n-are sens” e replica finala a acestei piese geniale, scrisa cu un curaj nebun de un tanar de 28 de ani, al carui talent a fost sugrumat.” Spectacolul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 10 lei.

Pe scurt. Senia Podsekalnikov, rămas şomer, trăieşte de mai bine de un an din salariul soţiei. Dar nu lipsurile şi amărăciunea sapă încet, încet în el hăuri ce par de neumplut, ci gândurile pe care o lume întreagă le gândeşte în locul lui. În fond, dictatura cea mai cumplită este aceea exercitată de „mase” asupra gândurilor unui om. Care treptat se lasă gândit de gândurile lor, se lasă condus şi manipulat cu o inocenţă, din nou, aproape perversă. Fără să aibă cu adevărat intenţia să se sinucidă, de fapt fără să creadă cu adevărat că are un motiv real de sinucidere, Podsekalnikov se lasă prins într-un vârtej nebunesc care îl duce până… în sicriu, dar nu şi în mormânt. Aşa-zisa lui dorinţă de sinucidere este parazitată de o societate întreagă, în care exponenţi ai diverselor categorii sociale vor să-şi adjudece ca pe un trofeu moartea lui. Iar Podsekalnikov descoperă în ultimul moment că, în fond, nici moartea nu-i mai aparţine. Şi alege viaţa. Se ridică din sicriul în care tocmai îşi ascultase slujba de înmormântare şi îşi înfulecă pofticios coliva. Dar soarta se răzbună. Jocul îşi cere victima.” Podsekalnikov are dreptate. Viaţa nu are sens.”

Hai din nou la concurs!

Ora de Sibiu te invită din nou la concurs! Cum? Simplu! Postează un comentariu la acest text sau pe peretele nostru de FACEBOOK cu textul VREAU SĂ MERG LA PIESA „SINUCIGAŞUL” şi ai şansa să câştigi una din cele două invitaţii la acest spectacol. Desemnarea câştigătorilor este şi ea simplă. Primul venit, primul servit! Aşa că fi ager şi participă din timp la concurs, până sâmbătă 16 aprilie, la ora 12.00. Succes!

Distributia:
Semion Semionovici Podsekalnikov – Valentin Iacob
Maria Lukianovna – Ana Maria Taru
Serafima Ilinicina – Mirela Filip
Alekandr Petrovici Kalabuskin – Silviu Serban
Margarita Ivanovna Peresvetova – Andreea Barac
Aristarh Dominikovici Grand-Scoubique – Andrei Stefan
Egoruska, Parintele Elpidi, Modista, un tanar sudro-mut – Ileana Stefanescu
Pugaciova – negustoreasa; o vecina – Angelica Ioana Jipa
Kleopatra Makimovna; o croitoreasa – Emma Mogda

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

6 Comentarii
  1. mihai scrie

    VREAU SĂ MERG LA PIESA “SINUCIGAŞUL”, impreuna cu iubita mea

  2. Ramona scrie

    „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman!!!

  3. Lilik Opreescu scrie

    VREAU SĂ MERG LA PIESA “SINUCIGAŞUL”

    1. admin scrie

      Felicitari! Ai câştigat o invitaţie pe care o poţi ridica sâmbătă înainte de spectacol, chiar de la Teatrul Gong!
      Vizionare plăcută!

      1. Lilik Oprescu scrie

        Multumesccc!
        Asa o sa fac. Sambata seara la Teatrul Gong, ora 19.
        Multumesc !

      2. Liliana Oprescu scrie

        Buna piesa. MULTUMESC !

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.