Voința pierde cu 3-2 la Slatina și cade pe 4 în clasament. Sibiul are șanse mici să promoveze

2 144

vointa sibiuSibienii au condus cu 2-1 la Slatina, dar ALRO a întors rezultatul în a doua parte a reprizei secunde și a învins cu 3-2. Oradea a bătut la Alba Iulia și a trecut pe primul loc în seria de Vest. Sibiul are un handicap de 4 puncte față de locul 2.

De ceea ce le-a fost frică fanilor Sibiului și celor din conducerea clubului, nu au scăpat. Voința a pierdut al treilea meci în actuala ediție de campionat și a ajuns acum pe locul 4 în clasament. La Slatina, gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Apostol, care în minutul a deviat în propria poartă o minge șutată de Sergiu Popescu. Sibienii au egalat în minutul 36 prin Hardău, care a scăpat singur și a marcat în poarta gazdelor. Voința a trecut la conducere pe tabelă în minutul 54, când Popa a reluat din câțiva metri în poartă. Gazdele au revenit însă miraculos. Mai întâi Goge a adus egalarea în minutul 61, după ce a driblat trei jucători sibieni și a trimis fără speranță în plasa porții lui Dani. Apoi în minutul 71 Eduard Stoica a prins un șut extraordinar de la peste 20 de metri și a stabilit scorul final, 3-2 pentru Slatina. În celelalte partide Petrolul Ploiești a făcut egal, 1-1 cu Gaz Metan CFR, FC Bihor a învins cu 1-0 la Alba Iulia cu un gol marcat în minutul 85, iar FC Argeș a bătut pe ACU Arad cu 1-0. În fine Mureșul Deva s-a impus în fața Arieșului Turda cu scorul de 3-2.

clasament2

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. mArS scrie

    S-au chinuit degeaba tot anul, tot turul. Acum se ineaca.. la mal.

  2. mau scrie

    Intineriti echipa,pregatiti-o pentru viitor cel putin peste cativa ani sa avem daca se poate pregatita pentru promovare.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.