s6302916 resize

s6302916 resizeSocial democrații lui Cindrea nu au mai dat tradiționalii mici de 1 mai. PSD-ul a făcut ieri un miting în centrul Sibiului, la care au participat aproape 400 de sibieni.

Înainte de miting, ieri între orele 10.00 – 12.00, s-a desfăşurat acţiunea de ecologizare în 22 de localităţi ale judeţului – cele două municipii, oraşe şi în jumătate din comune. ”La această acţiune au participat  1.040 persoane, s-a curăţat  o suprafaţă de 227 de hectare de pe care s-au colectat 19,5 to de deşeuri”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sibiu. Apoi, tot ieri, începând cu orele 12.30 s-a desfăşurat un miting de protest împotriva Guvernului Boc, considerat ”vinovat de  scăderea salariilor, impozitarea pensiilor, închiderea spitalelor, închiderea şcolilor, creşterea impozitelor, scumpirea medicamentelor, etc”. Mitingul de protest s-a desfăşurat pe traseul, Sediul Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, de pe str. Brukenthal nr.4 – Piaţa Mare – Str. Nicolae Bălcescu – Sediul Organizaţiei Municipale PSD Sibiu, de pe strada Tribunei nr. 1. ”Pe traseul manifestării de protest s-au distribuit fluturaşi de nemulţumire, participanţii s-au manifestat împotriva  Guvernului Boc şi  faţă de activitatea celor trei parlamentari PDL, iar în faţa sediului PDL s-a depus o coroană „dispariţie veşnică” şi s-au distribuit covrigi. La miting au participat 400 de cetăţeni”, se mai arată în comunicatul PSD Sibiu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns