Ora de Sibiu
Știri in direct

Boc: „Lucrările la autostrada Sibiu – Piteşti vor fi începute în acest an”

92

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, la Bacău, că proiectele tronsoanelor de autostradă Comarnic-Braşov şi Piteşti-Sibiu ‘vor pleca la drum în acest an’.

Aceste investiţii fac parte dintr-un ‘prim lot cuprinzând 20 de proiecte, aprobat miercuri (27 aprilie, n.r.) în Guvern, ce urmează a fi realizate în parteneriat public privat. (…) Tot în baza unui asemenea tip de colaborare vor mai fi realizate şi alte două tronsoane de autostrăzi: Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni şi Bucureşti – Focşani, care după discuţiile purtate azi (sâmbătă, 30 aprilie, n.r), cu liderii PDL din judeţele Moldovei, ar putea fi prelungit până la Suceava şi Siret, la ieşirea din ţară spre Ucraina’, a declarat Emil Boc. Premierul a afirmat că ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi-a arătat disponibilitatea să discute la Comisia Europeană prelungirea proiectului iniţial. ‘Sper ca la discuţia finală cu Comisarul european pentru transporturi propunerea de astăzi, privind prelungirea autostrăzii Bucureşti – Focşani, să obţin ca tronsonul de autostradă să iasă din România pe la Siret să fie o reuşită. Mă bazez pe faptul că ieşirile către graniţele non europene sunt extrem de importante’, a arătat el. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a susţinut că, aflându-se ‘în plin proces de negociere cu forurile europene din domeniu’, a trebuit să fie ‘rezervată până în prezent’, arătând totuşi că ceea ce s-a dorit s-a reuşit să se impună în realizarea noii reţele transeuropene. Premierul Emil Boc a reafirmat necesitatea adoptării parteneriatelor public-privat ca soluţie pentru modernizarea mai rapidă a ţării, arătând că ‘nu sunt bani în nicio ţară să se facă proiecte mari doar din impozitele şi taxele de la buget’. ‘Punând la dispoziţie proiectul şi creând posibilitatea investitorilor ca din exploatarea obiectivului realizat să fie atrase resursele pentru ca banii cheltuiţi să fie recuperaţi se va acţiona şi în continuare, pentru a face spitale de urgenţă, în construcţia canalului Siret-Bărăgan, ori a celui pe tronsonul Dunăre-Bucureşti, dar şi pentru alte proiecte, inclusiv în domeniul social ori cel al penitenciarelor, astfel încât să avem o soluţie în plus pe lângă bani din Buget sau din fonduri europene la modernizarea mai rapidă a României’, a spus Emil Boc. AGERPRES

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...