Strada Tribunei închisă temporar traficului. Reparaţii pe Şcoala de Înot şi pe fostul traseu al traficului greu

Strada Tribunei va fi închisă traficului în zilele de 7, 8, 14 şi 15 mai pentru efectuarea lucrărilor de introducere a noilor conducte de gaz. În data de 7 mai va fi închis tronsonul dintre strada Nicolae Bălcescu şi Alexandru Xenopol.
În data de 8 mai se va lucra pe tronsonul dintre strada Xenopol şi Mitropoliei, iar în zilele de 14 şi 15 mai vor fi introduse conductele pe porţiunea Mitropoliei – Centumvirilor. Traficul va fi deviat prin parcarea din faţa Hotelului Continental Forum către strada Andrei Şaguna.
Strada Şcoala de Înot va intra în reparaţii de luni, 9 mai. Pe această stradă au fost efectuate lucrări la reţeaua de gaz, carosabilul şi trotuarele fiind astfel afectate. Lucrătorii la drumuri vor freza stratul de asfalt de suprafaţă şi vor turna unul nou. Troturele vor fi reparate, iar pista de biciclete va fi remarcată. Lucrările se vor încheia la sfârşitul lunii curente. DPC va interveni pe această stradă pe câte un sens de mers, circulaţia fiind permisă pe sensul opus.
Acelaşi tip de lucrări de reparaţii vor fi efectuate pe străzile Rennes, Justiţiei şi Zaharia Boiu, străzi pe care carosabilul a fost afectat de lucrările la reţeaua de gaz. Şi pe strada Viile Sibiului se va interveni pentru reparaţii mai complexe, urmând să se toarne un strat de asfalt.