fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Peste 25.000 de oameni au patruns in Muzeul Labirint din Sibiu

123

În ciuda vremii ploioase si a frigului care au pus stapanire pe Sibiu în săptămâna 2 – 8 mai, peste 25.000 de oameni au vizitat expoziția organizată în Muzeul Labirint, primul muzeu în aer liber din România, care a pus în valoare într-o manieră inedită arta, istoria, tradițiile și cultura orașului Sibiu.

Muzeul Național Brukenthal, Complexul Național Muzeal Astra și Muzeul Bisericii Evanghelice s-au reunit in premiera intr-un spațiu expozițional comun, pe  130 de panouri amplasate in Labirint. Cele trei instituții muzeale au invitat publicul să descopere patrimoniul bogat al culturii sibiene, cu teme diferite de la joc la conflict, de la comunicare la tezaur, de la vânătoare la ritual, tradiții și vestimentație, de la meșteșug la construcții.

Șapte seri cu muzică, film documentar și teatru în Muzeul Labirint

În fiecare din cele șapte seri în care Muzeul Labirint a fost deschis in Piata Mare in Sibiu, scena din zona de relaxare a devenit locul de întâlnire al artelor spectacolului cu publicul. Patru concerte, un recital de muzică clasică, un spectacol folcloric, trei piese de teatru  și trei seri cu proiecții de film documentar, au fost momentele din programul cultural al evenimentului, menite să răspundă nevoii de distracție și cultură a publicului prezent la eveniment. Alexandrina Hristov, Plenty, Guilty Lemon, The Amsterdams și Quartetul Intermezzo,  soliștii de muzică populară Alina Bâcă, Daniel Rosalim, Nelu Albu și Robert Târnăveanu alături de două perechi de dansatori de la Junii Sibiului, actori de la Teatrul Național Iași, de la Compania Comedia din Târgu Mureș și Teatrul Gong Sibiu sunt artiștii care s-au aflat pe afișul acestei prime ediții a evenimentului.  Meșteri populari din Sibiu, Covasna și Vâlcea au promovat meșteșugurile pe care le practică: cioplit in lemn, împletitură cu fibră vegetală și pictură icoane pe sticlă. Copiii, au avut și ei un program special pregătit de CNM Astra Sibiu: un atelier de pictură icoane pe sticla și unul de colaj, generic intitulat “Satul meu”. O arhivă cu peste șapte sute de fotografii de la eveniment precum și filmul care spune povestea Labirintului  vor fi încărcate pe contul de Facebook al Fundației Culturale Artex precum și pe site-ul official al evenimentului www.muzeullabirint.ro. Muzeul Labirint este un eveniment organizat de Fundația Culturală Artex și confinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...