murano 2

murano 2Nu vrem să fim părtinitori, dar am observat că şoferii cu maşini din astea mai mari au cele mai multe tentative de a parca pe unde vor muşchii lor. Ia priviţi dragilor la Murano-ul SB – 99 – AXX…..

După ce se tot lucrează aproape în fiecare weekend pe strada Tribunei, pe respectiva artera mai tot timpul se gaseşte câte un binevoitor să se suie cu maşina pe trotuar sau să blocheze una din intrările în curţile locatarilor din zonă.

Zilele trecute un Nissan Murano de toată frumuseţea a fost pus fără nicio jenă de al său propietar sus pe spaţiul destinat pietonilor.

Dacă se chinuia puţin mai mult şoferul cu pricina putea să pună autoturismul cu toate roţile pe trotuar….

muranoMare noroc a avut însă că cei de la Biroul de Ridicări Auto nu au fost prin zonă.

Avem un mesaj pentru domnul şofer sau mai degrabă un proverb: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă….”

Ia atitudine şi fă împreună cu Ora de Sibiu recensământul nesimţitilor, mitocanilor, mârlanilor sau cum vrei să le mai spui celor de ale căror gesturi şi comportament pe stradă, în trafic, în autobuz şi în cele mai neaşteptate alte locuri te loveşti zilnic . Împreună îi arătăm lumii întregi şi poate îi vindecăm de simptome şi oprim epidemia.

Ai surprins un mârlan ?

Trimite pozele sau filmările tale pe oradesibiu@gmail.com sau încarcă fotografia mai jos în Galeria Mârlanilor, sau filmuleţul, la secţiunea ADD VIDEO. [ngg_uploader]

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns