adela1

adela1Putem vorbi, de fapt, despre butucii sportului sibian. Care nu este, pentru că este pe butuci, scuzată-mi fie redundanța. Dar prea multe la capitolul ăsta nu sunt de spus.

Printre suporterii echipei de fotbal Voința, care n-or fi ei câtă frunză și iarbă, dar ceva tot sunt, s-a iscat rumoarea că Sibiul rămâne iar fără reprezentantă în ligile superioare. Cică șefii clubului ar discuta chiar retragerea din campionat. Ar fi o tragedie punctuală pentru iubitorii fotbalului din Sibiu, care nici nu mai știu număra la câte înmormântări au asistat de-a lungul anilor. De ce se ajunge mereu și mereu aici?

Oricine ar fi la conducerea unui club de fotbal sibian, până la urmă trage concluzia că nu merită efortul. Este dispus să dea uitării toți banii investiți, să închidă sacul fără fund și să-și vadă de măruntele și nemediatizatele sale treburi. Suporterii caută din nou vinovați și privirile acuzatoare cad încă o dată pe Primărie, care nu susține financiar sportul sibian.

Probabil că, pentru primarul Klaus Johannis, sportul în general și fotbalul în speță este acel spectacol ieftin, cu actori sub-mediocri, cărora agramitățile le sunt trecute cu vederea de poporul lovit de pasiunea oarbă. Un circ în care numele Primăriei Sibiu nu și-ar avea locul.

Pentru suporteri însă, fotbalul este acel obiect al adorației care le permite să iubească și să urască în același timp. Să înjure, indiferent din ce mediu social provin. Să urle de bucurie. Să plângă. Să discute ore în șir cu prietenii, fără să se plictisească. Să fie mândri. Să critice. Să laude. Să spere.

Suporterii nu știu și nu vor să știe despre jocurile de culise care se duc chiar de către echipa lor. În afară de cazul unei evidențe crase, care probabil că i-ar mobiliza, ei nu vor decât să continue să spere.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns