Mall-ul de pe Dobrun din spate de la Teatru, aprobat de Primăria Sibiu

491

Consilierii locali au aprobat joi proiectul prin care va fi amenajat un centru comercial de aproape 6.000 de metri pătraţi pe amplasamentul fostei fabrici de bere de pe Dobrun. Arhitectul Ştefania Romaşcan spune că mall-ul nu ar fi un proiect tocmai bun pentru această zonă.

Proiectul a fost aprobat în şedinţa de consilul local de joi, de la primăria Sibiu. Accesul auto la noul complex ar urma să fie efectuat din străzile Dobrun, Berăriei, Radu Stanca şi Piaţa Teatrului.

La şedinţă a fost prezentă şi arhitecta Ştefania Romaşcan, cea care a avut de făcut câteva obiecţii legate de proiectul dezvoltat de către SC Euro Imob Internaţional SRL.

“Deşi are toate avizele, asta nu înseamnă că este un proiect bun şi că respectă legislaţia şi principiile minime de urbanism. Acolo trebuia întocmit un PUZ şi nu un PUD, aşa cum se specifică în certificatul de urbanism, iar regimul de înălţime acceptat este foarte mare pentru această zonă. Conform regulamentului publicat pe siteul primăriei zona se încadrează în zona construită protejată Piaţa Unirii şi specifică clar că trebuie un PUZ. Cred că prin aprobarea acestui proiect s-a mai oferit un motiv în plus pentru ca centrul Sibiului să nu fie inclus în patrimonial mondial UNESCO” a spus vizibil supărată arhitecta sibiană.

Mall pe 6.000 de metri pătraţi

Ruinele şi peisajul deplorant de pe terenu fostei fabrici de bere din Sibiu ar putea lăsa în curând locul unui centru comercial şi de afaceri şi complex de locuinţe modern, dezvoltat de către SC Euro Imob Internaţional SRL. Cosilierii au aprobat proiectul privind aprobarea documentaţiei PUD „Construire complex comercial, centru de afaceri şi locuinţe” în Sibiu, strada Dobrun, pe un teren proprietate particulară al SC Euro Imob SRL Sibiu, în suprafaţă de 5.846 metri pătraţi. „Clădirile propuse vor păstra aliniamentul stradal existent al străzii Dobrun, pe frontul nord-estic. Accesul auto se va realiza din străzile Dobrun, Berăriei, Radu Stanca şi Piaţa Teatrului. Pe cele două parcele proprietate, se va realiza un drum care face legătura înte strada Berăriei şi Piaţa Teatrului, care se va realiza aerian prin crearea unei pasarele. Accesul auto în parcajul subteran se va realiza din strada Radu Stanca. Vor fi amenajate 470 de locuri de parcare pe cele patru nivele de parcare subterane. Procentul de ocupare al terenului va fi de 80 la sută” se arată în documentaţia proiectului depus pentru aprobare în şedinţa de joi.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (2)