VIDEO – FOTO: Eric s-a însurat! Cheful după nuntă a continuat în club!

185

Brazilianul de la Gaz Metan s-a însurat sâmbătă cu Cosmina, după o relaţie de patru ani. Jucătorul lui Gaz Metan, Eric de Oliveira, şi-a fixat meticulous programul nunţii.

Sâmbătă, la ora 12.30, a mers la Primărie pentru a semna actele, iar la 13.30 a vizitat Muzeul Gazelor din Mediaş unde s-a pozat cu toţi nuntaşii.

Petrecerea a avut loc la cel mai mare hotel din Mediaş, BinderBubi, unde au sosit mai mulţi prieteni ai jucătorului din lumea fotbalului.

Fotbaliștii Paul Pârvulescu sau Alex Muntean, care sunt totodată și doi din cei mai buni prieteni ai lui Eric de la echipa antrenată de Cristi Pustai, au fost prezenți alături de Eric la cununie.

Eric a semnat cu zâmbetul pe buze.

Fotbalistul a repetat de două ori atunci când ofițerul de stare civilă l-a întrebat dacă o ia în căsătorie pe Cosmina Dancu, spre deliciul celor prezenți la casa de căsătorii din centrul municipiului Mediaș.

Eric spune că distracţia va continua şi azi, chiar dacă la miezul nopţii toţi invitaţii au mers să petreacă şi în club până dimineaţa.

„Cheful va ţine câteva zile. A fost frumos la nuntă, alături de familie şi prieteni”, anunţă jucătorul care are de gând să se distreze la maxim.

Eric şi Cosmina se cunosc de patru ani, iar soţia lui, handbalistă la Brăila, aşteaptă un copil care urmează să se nască în această vară. Sursa: Click.

Video – foto: novatv.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi