CFR introduce 54 de trenuri estivale. Unul e din Sibiu spre Litoral

0 151

trenCFR se pregăteşte pentru sezonul estival: Câte trenuri suplimentează şi ce oferte are pentru călători.

Cele 54 de trenuri vor face legătura între Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia, se arată într-un comunicat de luni al CFR Călători.

În perioada 17 iunie-12 septembrie 2011, trenurile care circulă în prezent până la/de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la/de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară, vor fi introduse în circulaţie treptat.

Şi în acest sezon estival se va asigura legătura către Delta Dunării prin oraşul Tulcea, prin două perechi de trenuri accelerat, iar CFR GEVARO va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa/Mangalia şi Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord şi Iaşi.

Călătorii pot beneficia, de asemenea, de ofertele comerciale care acordă reduceri la transport.

Oferta „Minigrup 2-5” este destinată celor care călătoresc în grupuri mici (de 2 – 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10 şi 25 de procente.

Oferta „Cartea VSD” (vineri, sâmbătă, duminică) este valabilă în week-end, cu reduceri între 25 şi 60 la sută: „călătoria dus-întors” cu o reducere de 10 procente, reduceri între 5 şi 13 la sută la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie, abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15 şi 30 la sută.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.