Ora de Sibiu
Știri in direct

Facultățile de inginerie din România s-au reunit la Sibiu

122

Reprezentanții tuturor facultățile de inginerie din România și profesori de specialitate din străinătate participă, zilele acestea, la cea de-a cincea conferință internațională ”Manufacturing Science and Education”, eveniment care se suprapune peste aniversarea celor 35 de ani de la înființarea Facultății de Inginerie ”Hermann Oberth” de la Sibiu.

Specialiști din zece țări vor dezbate la Sibiu, din 2 și până pe 5 iunie, mai bine de 250 de lucrări științifice și studii de caz. Temele de discuție sunt extrem de variate, pornind de la e-learnig, e-research și până la managementul academic, siguranța și sănătatea la locul de muncă sau managementul traficului și al sistemelor de transport.

Alături de decani și profesori universitari din România, la evenimentul de la Sibiu mai participă specialiști din Belgia, Canada, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Slovacia și Spania.

Eveniment important

Cea de-a cincea conferință de acest gen de la Sibiu are loc la 32 de ani de la prima manifestare științifică organizată de Facultatea de Mecanică, după cum se numea pe atunci actuala Facultate de Inginerie. Conferințele de specialitate au continuat an de an, devenind o tradiție pentru instituția academică de la Sibiu, tradiție care a influențat mediul universitar din întreaga țară. ”Îmi amintesc de comunicările științifice de la Sibiu, de sesiunea din 1984, de exemplu, eveniment care mi-a marcat și evoluția ulterioară”, spune prof. univ. dr. ing. Călin Fetecău, decanul Facultății de Inginerie din Galați. ”Am fost plăcut surprins de colaborarea cu oamenii de aici, dar și de infrastructura acestei facultăți. M-a dat peste cap ceea ce am descoperit la Sibiu. Cu alte cuvinte, sunt gelos pe ceea ce am văzut aici”, a spus și prof. univ. dr. ing. George Darie, decanul Facultății de Energetica din cadrul Universității Politehnice București.

Invitați premiați cu medalii

Toți reprezentanții facultăților de inginerie din România au fost primiți de decanul Ingineriei din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, care le-a înmânat câte o medalie aniversară. ”Îmi amintesc și eu de acel an 1984, când împreună cu domnul profesor Paul Dan Brîndașu am organizat acea conferință. Atunci, eu eram student, dumnealui fiindu-mi profesor”, a legat amintirile colective decanul Facultății de Inginerie, Ioan Bondrea. De altfel, deschiderea lucrărilor conferinței ”Manufacturing Science and Education” a fost un prilej de amintire a celor 35 de ani din istoria Facultății de Inginerie ”Hemann Oberth”, cu atât mai mult cu cât la Sibiu participă și profesori universitari din București, Cluj și Timișoara, centre universitare care au contribuit direct la înființarea facultății sibiene în 1976.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...