
Harta Europei fotbalistice a primit imediat şi Mediaşul, după ce Poli a fost exclusă. Gaz Metan intră în rândul celor mai importante cluburi de pe continent, dar multe echipe speră să-i iasă în cale formaţiei lui Pustai în tururile preliminare. Asta dacă se ghidează doar după experienţa medieşenilor în Europa. Din tot lotul lui Pustai, doar Florin Bratu ştie cu ce se mănâncă meciurile din cupele europene: are patru în preliminariile CL şi unul în preliminariile EL, cu Rapid şi cu Dinamo. Pentru ceilalţi medieşeni, cupele europene au fost până acum o himeră.
Se dă sau nu prima de Europa?
La debutul sezonului, şefii de la Mediaş au stabilit şi un bonus în eventualitatea în care echipa ar ajunge în Europa League. Astfel, s-a hotărât ca fiecare dintre titularii lui Cristi Pustai să primească câte 8.000 de euro dacă obiectivul era îndeplinit. În acest moment, acesta a fost atins, aşa că jucătorii au început deja să dea telefoane la club pentru a vedea dacă oficialii au de gând să-i premieze! “Vorbim după ce se stabileşte exact situaţia Timişoarei”, au parat şefii de la Gaz Metan. La acest capitol, al experienţei, Gazul stă mai slab chiar şi decât echipe necunoscute, precum Lusitanos (Andorra), Ulisses (Armenia) sau Kaerjeng (Luxemburg). Pe picior de egalitate cu medieşenii se află doar FC Gagra (Georgia) şi FC Neath (Ţara Galilor). sursa: prosport.ro


