Record de pacienţi, într-o singură zi, muşcaţi de căpuşe la Sibiu

0 109

capusaUn număr de 15 pacienţi s-au prezentat, în ultimele 24 de ore, la Spitalul Judeţean din Sibiu, muşcaţi de căpuşe, un număr record pentru o singură zi, a declarat Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, potrivit Agerpres.

„Mulţi dintre pacienţii muşcaţi de căpuşe nu vin la medic chiar în prima zi. Cel mai probabil, o parte din cei care au venit abia acum au fost muşcaţi în week-end, în timp ce au ieşit la grătar”, crede reprezentanta Spitalului Clinic Judeţean.

Cel puţin un sibian este muşcat zilnic de aceste insecte. Primul caz din acest an s-a înregistrat la Sibiu pe 24 martie. De atunci, 181 de sibieni au apelat la medicii de la Urgenţă pentru ajutor.

Doctorii le recomandă sibienilor ca la ieşirile în aer liber să evite zonele împădurite şi de păşunat, iar dacă ajung totuşi în astfel de locuri să poarte pe tot corpul îmbrăcăminte deschisă la culoare. Dacă este muşcat de căpuşă, un pacient trebuie să ajungă urgent la cel mai apropiat spital, pentru îngrijiri medicale.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.