Ora de Sibiu
Știri in direct

TOPUL MÂRLANILOR: Cu autocarul parcat pe tot trotuarul şi pe trecerea de pietoni

86

Nu zicem că nu a fost aglomeraţie pe perioada Festivalului Internaţional de Teatru, dar o parte din şoferi chiar au uitat de tot de bunul simţ.

Ferească Dumnezeu să fi avut săptămâna trecută cumva drum prin centrul Sibiului. Asta pentru că locuri de parcare libere nu prea erau, iar trecerile de pietoni au devenit numai bune de a lăsa „vreo câteva minute” maşina staţionată.

Cum primăria nu are un avion să ridice şi autocarele parcare pe domeniul public, în mod neregulamentar, şoferii acestor uriaşe maşinări pe roţi, fac şi ei ce pot, cum pot, când vor şi unde vor.

Aşa este şi acest brav şofer, probabil un mitic de Bucureşti.

A pus autocarul pe avarii, a debarcat pasagerii şi l-a durut în bască de ceilalţi şoferi care au trebuit să îl colească şi de pietonii care au făcut sărituri peste stradă ca să nu fie călcaţi de maşini, că deh, trecerea de pietoni era „puţin” ocupată….[nggallery id=703]

Ia atitudine şi fă împreună cu Ora de Sibiu recensământul nesimţitilor, mitocanilor, mârlanilor sau cum vrei să le mai spui celor de ale căror gesturi şi comportament pe stradă, în trafic, în autobuz şi în cele mai neaşteptate alte locuri te loveşti zilnic . Împreună îi arătăm lumii întregi şi poate îi vindecăm de simptome şi oprim epidemia.

Ai surprins un mârlan ?

Trimite pozele sau filmările tale pe oradesibiu@gmail.com sau încarcă fotografia mai jos în Galeria Mârlanilor, sau filmuleţul, la secţiunea ADD VIDEO. [ngg_uploader]

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...