IMG 2884 resize

IMG 2884 resizeTurul ciclist al României-2011 a ajuns la Sibiu, după ce a străbătut peste 1.100 km, aşa că a putut să-şi ia, joi, o zi mai relaxată, etapa Tg. Mureş-Mediaş-Sibiu (145 km) încheindu-se cu victoria italianului Christian Grazian, de la CT Friulli, în timp ce liderul echipei României, Andrei Nechita, îşi păstrează cu abnegaţie tricoul galben de lider al clasamentului general.

La sosirea din centrul Sibiului, Grazian a fost cronometrat în 3h27’50”, fiind urmat, în acelaşi timp de compatriotul său Alex Buttazzoni (GS San Marco) şi de moldoveanul Sergiu Cioban (CT Tuşnad), principalul pluton, cu toţi favoriţii, inclusiv tricoul galben, venind la 53 se secunde.

Andrei Nechita (România) se menţine pe primul loc în clasamentul general, cu 3’46 secunde în faţa grecului Ioannis Tamuridis (Tableware), la 4’21” de italianul Angelo Ciccone (GS San Marco, la 8’53” de germanul Henrich Berger (Mazicon), la 9’06” de australianul Mark O’Brien, la 9’07” de bulgarul Ghiorghi Ghiorgiev etc.

Ocupaţi cu supravegherea reciprocă, liderii cursei au lăsat să plece din pluton un grup de 7 rutieri, dornici să-şi mai completeze veniturile. Cei mai câştigaţi au fost francezul Guillaume Pont, de la echipa Tableware, care şi-a adjudecat căţărările de categoria C de la Bălăuşeri şi Hetiur, în timp ce la Mediaş sprintul cu premii a fost adjudecat de italianul Christian Grazian, de la CT Friuli, care nu a renunţat la tricoul roşu al sprinterilor. La Ruşi, căţărarea (categ. C) a revenit lui Pont, pentru ca pe ultimii 20 km avansul fugarilor să se reducă la sub 1 minut.

Iată purtătorii tricourilor distinctive:
tricoul galben-BRD-GSG (liderul clasamentului general): Andrei Nechita (România)
tricoul alb-TNT (combativitate): Ioannis Tamuridis (Grecia-Tableware)
tricoul verde-Loteria Română (căţărători) – Christian Springer (Germania-Tableware)
tricoul roşu-Niro (sprinteri): Victor Mironov (Republica Moldova)
tricoul albastru-Giant (cel mai bine clasat rutier român): Răzvan Jugănaru (Dinamo)
tricoul alb-COSR (cel mai bine plasat tânăr ciclist român): Nicolae Ţintea (Dinamo)

Vineri, este programată penultima etapă, pe Transfăgărăşan, organizatorii aşteptând decizia organelor locale, care urmează să precizeze dacă traseul va fi Sibiu-Bâlea Lac (72 km), cu sosire, aşadar, la 2.020 m altitudine şi un punct de căţărare de categorie specială, sau Sibiu-Bâlea Cascadă, 20 km şi 800 m diferenţă de nivel mai puţin, cu punct de căţărare de categoria A. Hotărârea depinde de condiţiile meteorologice, pentru a nu se pune în pericol cicliştii. sursa: AGERPRES

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns