Se analizează situaţia unităţilor militare aflate în paragină şi abandonate

0 204

umÎn perioada 14- 17 iunie, la Avrig şi Sibiu se vor desfăşura o serie de activităţi prin care se va marca încheierea primului proiect european în care s-a implicat actuala conducere administrativă a oraşului Avrig: Repair- Realizarea potenţialului siturilor militare abandonate ca parte integrată a comunităţtii urbane durabile.

Cu acest prilej, vor fi organizate mai multe întâlniri de lucru, dezbateri, ateliere, vizite în teren, conferinţe etc, în cadrul cărora vor fi prezentate datele generale şi scopul proiectului, principiile acestuia (cei patru piloni principali de interes), exemple concrete de strategii de acţiune locală şi proiecte pilot de reabilitare, diverse recomandări de politică europeană, exemple şi sfaturi de bună practică din partea partenerilor în proiect etc.

La acest eveniment de final vor participa reprezentanţi a zece oraşe din tot atâtea state europene (Medway –Anglia- lider proiect, Rostock – Germania, Kaunas City – Lituania, Karlskrona Kommun – Suedia, Thessaloniki – Grecia, Paola de Corradino – Malta, New Duch Waterline – Olanda, Opava – Cehia, Florence – Italia, Charente Maritime – Franţa), experţi şi evaluatori, diverşi invitaţi din partea conducerii judeţului, reprezentanţi ai presei.

Cele mai importante activităţi incluse în proiect se vor desfăşura miercuri, 15 iunie (la Primăria oraşului Avrig şi fosta Cazarmă 935 de la Mârşa) şi joi- 16 iunie (la Sala Hera a Hotelului Ramada din Sibiu). O mare parte a evenimentului va fi transmisă în direct pe internet.

Problematica reabilitării fostelor unităţi militare reprezintă un subiect de maxim interes pentru România, dată fiind existenţa unor foste obiective de acest fel, în curs de dezafectare, aflate în teritoriul administrativ al multor localităţi. La nivelul Uniunii Europene, prin Programul URBACT II, se derulează Proiectul “REPAIR”, ce îşi propune să evalueze cât mai clar şi să valorifice potenţialul unităţilor militare abandonate, ca parte integrantă a susţinerii dezvoltării comunităţilor urbane. Oraşul Avrig a fost admis ca partener în cadrul proiectului în toamna anului 2008, fiind alături de alte zece oraşe europene.

La Mârşa, localitate aparţinătoare oraşului Avrig, au funcţionat, până în urmă cu câţiva ani, mai multe unităţi militare, cu diverse specializări. Prin Proiectul REPAIR, oraşul Avrig a beneficiat de o finanţare europeană în valoare de aproximativ 55000 euro, banii fiind folosiţi pentru promovarea fostei Cazarme 935, studii, expertize, elaborarea de strategii, planuri locale de acţiune, proiecte etc, ce ar putea constitui startul spre şansa la „o nouă viaţă” pentru fosta zonă militară.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.