Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO-FOTO: Patru români au murit într-un accident cu un autocar Atlassib implicat în Ungaria

1.000

Cinci persoane au murit şi altele au fost rănite, marţi, în urma coliziunii frontale dintre un autocar românesc şi un camion sloven pe M70 din Ungaria. Doi dintre morţi sunt şoferi ai autocarului înmatriculat în judeţul Sibiu.

Patru cetăţeni români şi şoferul unui TIR slovac şi-au pierdut viaţa în accidentul din Ungaria, iar alţi 23 de români au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ataşatul de interne al României la Budapesta, Ion Benţe.

Conform sursei citate, accidentul s-a produs la ora locală 4.50 (5.50 ora României), în Ungaria, în apropiere de graniţa cu Slovenia, când un autocar aparţinând firmei Atlassib a intrat în coliziune cu un TIR înmatriculat în Slovacia.

Accidentul s-a produs pe sensul de deplasare dinspre România, iar pasagerii autocarului mergeau în Spania.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa doi şoferi români şi doi pasageri ai autocarului românesc, precum şi şoferul TIR-ului.

Potrivit lui Ion Benţe, au fost rănite 23 de persoane din autocarul românesc, care au fost transportate la spitalul din localitatea Nagykanizsa, urmând ca în funcţie de gravitatea leziunilor să se decidă dacă rămân la această unitate medicală sau dacă sunt transferate la alte spitale.

Oficiali din cadrul Ambasadei României la Budapesta au plecat spre locul accidentului, pentru a acorda asistenţă consulară.

În autocarul românesc se aflau 40 de persoane – doi şoferi şi 38 de pasageri.

Conform Serviciului de presă al MAE român, un alt autocar Atlassib se îndreaptă spre locul accidentului, pentru preluarea persoanelor şi transportarea acestora în ţară.

Autorităţile ungare au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

Primește titlurile instant

Citește și
34 Comentarii
  1. Stejarel tuca spune

    Tatal meu Tuca Vasile a plecat Miercuri la ora 10 :15 lA Noapte din Suceava, si ma tem sa nu fie si tatal meu inplicat in acident daca tatal meu : Tuca Vasile a patit ceva Ma Jur ca im pun capat zilelor, si im cumpar un pistol . si sc Atlassib va eu in Pula si in rasa mami voastri nu lasati soferii sa se odighneasca ma lasati soferi sa doarma maxim 20 ore findica 3 zile si 3 nopti pana in spania Logron este de traversat Mult Deci va mai zic o data daca Tatal Meu cu numele de Vasile Tuca a Patit ceva va puteti Lua Adio dela toate Agentile de atlazib sa va fie rusine nu lasati soferi sa doarma sa fie linistiti voi le dati cate 344 kg de cafele in ei si gata cum ajung din cursa in 3 ore era cursa inspre italia sau spania! voi credeti ca eu nu am mancat de 2 zile si doua nopti niki apa nu am baut ? stiti cum ma simt eu ? va multumesc da-timi add la id pentru detali 🙁 :(:(:(: ( t.stejar ) add!

  2. COSTY spune

    CONDOLEANTE FAMILIEI! DACA AVETI NEVOIE DE UN SPRIJIN FINANCIAR PENTRU INMORMANTARE CONTACTATI-MA LA NR. DE TEL 0765. 773189

  3. liviu spune

    in primul rind condoleante la cei decedati !!!!!!!!!!!!!!!!!!! oameni buni se stie ca nu se poate face nimic in rominia!! in potriva la aceste animale de la atlasib eu am plecat din sicilia italia in asa zisul autocar doar 2 soferi ce sau schimbat doar la capanon in padova !! la iesire din italia am fost opriti de catre carabinirei penrtru control la care sofeir autocarului nea spus ca o sa ne dea actele inapoi la prima oprire, dar acea oprire a avut loc doar in momentul cind am ajuns in vama !! cerindui soferului explicati de ce nu vrea sa se opreasca sa facem o pauza si sa mergem la baie el a raspuns pur si simplu ca nu are cum sa faca alte pauze pentru ca acela este ordinul !!!!!!! ajungind in sibiu am schimbat autocaru cerindumi si actele mele ce nu au mai fost gasite, mergind la acea javra ce se crede si se numeste director la atlasib cerindui explicaati cum de nu imi sunt gasite actele el imi raspunde ca am bani si pot sa imi fac alte acte, si ca de nu o sa eliberez biroul sau ar sa ma dea afara in suturi !!!!! e afla animalule ca eu o sa te dau in judecata in italia pentru ca am deajuns de nulte probe in potriva ta D-nul Micu pentru ca sti destul dee bine ca ai fost inregistrat si spuninduti ca o sa iti creez probleme miai raspuns ca o sa te sug pentru singurul fapt ca sunt Romin cu dubla cetatenie si am tot dreptu de ami cauta drepturile eu o sa te citez in instanta in italia pentru ca aici nu o sa mai poti face nimik niki u dar nici cacatu de patron al tau !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  4. anonim spune

    condoleante pt cei disparuti. toti patroni de la firmele de transport procedeaza asa .nu se pune problema ca este atlassib,dacos….toti i ti dau foi de liber dar repausul nu ti lfaci niciodata fiinca fiecare firma are cate o minte luminata care taie si spanzura

  5. virgil spune

    ASA SE INTAMPLA PESTE TOT EU LUCREZ LA O AUTOGARA SI FAC CURSE DIN ORA IN ORA SI STAU 12 ORE PE ZI SI AM STAMPILATE DOAR 6 CURSE CA SA AM PAUZE INTRE ORE CICA LEGAL SI UMBLU CU O A DOUA FOAIE DE PARCUS CU IESIRI DIN ORAS LA GARAJ SAU CINE STIE LA CE ORA APAR CONTROALELE DE LA ARR DACA MA OPRESTE INTRE CURSELE CARE NU CORESPUND INTRE GRAFIC SI FOAIA DE PARCUS DAI A DOUA FOAIE SI TE SCOTI SPUI CA VII LA DUBLURA SAU DE ABIA AI INTRAT IN PROGRAM ASA SUNT TOTI PATRONIIIII FAC SUTE DE MILIOANE PE SPATELE LA 3 4 SOFERI CU SALARII DE RAHAT IAR LIBER AM NUMAI NOAPTEA CAND DORM CONDOLEANTE FAMIILOR

  6. Mata spune

    Mai taceti ba ca ati fost voi implicati si cu verisori taceti drq

  7. georgiana spune

    am auzit k acest carabulea este un mare sarlatan
    daka vrei sa il dai in judecata ei castiga pt k inseala avocatii.asa k sa nu incercati sa ii dati in judecata pe cei de la atlassib.spun pt cei care au avut parte la accident.nici parintii mei nu il vor da in judecata pt k ne pierdem banii degeaba.

  8. claudia spune

    sa le fie rusine la patronii care se comporta asa cu angajatii lor mai ales cu soferii care au cea mai mare responsabilitate de a duce la destinatie toti pasagerii sanatosii si intregi lasati soferii sa se odihneasca sa poata sa conduca cu atentie nu cu stresul ca daca adoarme omoara pe cineva sau chiar se omoara el eu valorez aceasta munca nu e asa de usor sa conduci atata timp si cu atatea persoane in grija va rog mai mult respect pentru soferi si intelegere ma refer la patronul si seful soferilor de la atlasib nu va ajunge atatea banii cat scoateti e bataie de joc sa te comporti asa cu un suflet de om ‘ OARE PENTRU VOI DOAR BANIIII CONTEAZA NU AVETI INIMA

  9. angajat la Sc Atlassib spune

    da..este adevarat tot ce se spune aici…..soferii au fost intorsi din cursa….D-nul Micu este un mare mincinos imputit si spune ca soferii se schimba la PAdova(a declarat in interviu)!!Mincinosu dracu care esti….nu s-au schimbat nicodata soferii la Padova….de unde stii tu bai tarane??????????cacat imputit care esti…spui numai minciuniiiiiiiiii
    Unde sunt diagramele???????????imediat dupa accident s-au dus in ungaria D-na Ilie Stefania(directoarea din Italia) si ala de la control….si au luat toate actele doveditoare de la autocar..de la soferul care a ramas in viataaa…ca nu aiba ce sa arate la politie si sa aiba dovezi
    Omeni de cacat ce sunteti toti…..sa muriti in chinuri si Carabulea la fel!!!

  10. cristina spune

    sanatate soferilor pe ruta suedia sunt de nota 10

  11. georgiana spune

    ce este aici in fotografii nu este nimic .si eu am fost implicata in accident .a fost groaznic .eu am doar 12 ani si am fost socata atunci.am stat in spital 4 zile.

  12. claudia spune

    Asa este lume buna, si eu am lucrat 4 ani la aceasta firma, de multe ori chiar eu le faceam foile de liber care nu erau deloc legale, soferii erau pe cursa si le faceam foi de liber ca ei defapt s-au odihnit,nu e corect. Toti soferii sunt penalizati din diurne pt diferite prostii cum ar fi: depasire de motorina, neindeplinirea sarcinilor de serviciu ceea ce inseamna ca nu a vrut sa dea cu mopul si matura,lipsa uniformei inconditiile in care ei sunt si hamali la colete si multe altele. Ceea ce spune Micu in reportaj, ar trebui sa si faca, adica sa plece alti 2 soferi de la Arad si alti 2 de la Padova lucru care nu se intampla niciodata. Sunt 3 soferi pe autocar ceea ce eu n-am invatat la ARR asemenea echipaj, eu stiu ca e format din 2 soferi, iar dupa terminarea programului adica 9 ore de condus cu 45 minute pauza, una de 15 min si una de 30 min la 4 ore sau 4 ore jumate, soferii trebuie sa mearga la pensiune, hotel sa se odihneasca si apoi sa urce altii doi,urmand ca cei care stau la somn sa aiba cel putin 11 ore de somn dupa cele 9 ore de condus,dar ei sunt 3 si se schimba intre ei tot drumul si dorm pe scaunele alea inconfortabile, ce fel de somn e acela pe scaune, oameni buni??????? Chiar nu ia nimeni masuri????????? De exemplu la cursa de Spania sunt 3 soferi ce pleaca de la Suceava sau Bucuresti, conduc pana la Barcelona unde 2 din ei coboara sau poate doar 1 si li se da un alt sofer intr-adevar odihnit, pe relatia de Madrid si Bilbao se inlocuieste doar un sofer iar sefului de masina i se face bilet de calatorie si merge pana la capat de linie cu acest inlocuitor. Pe linia de Malaga si Huelva se dau 2 inlocuitori si coboara 2 soferi. Dar sunt perioade in care nu sunt suficienti soferi in delegatie pt a-i inlocui pe cei de pe autocar si atunci se duc tot cei care deja au condus 2 zile, DECI???? UNDE E DREPTATEA? UNDE SUNT SALARIILE PE CARE AR TREBUI SA LE PLATEASCA D-NUL CARABULEA? E o firma atat de mare cu sefi peste tot care stiu doar sa-si dea ordine unul altuia, cum zicea un fost coleg mai sus, toti se cred sefi dar nimeni nu face nimic, totul e organizat prost, oamenii schimba 3-4 autocare pana la destinatie, e bataie de joc si pt angajati si pt clienti.
    Va rog ARR luati masuri! Condoleante familiilor indoliate!

  13. florin spune

    imi pare f. rau pt. accident, unul din soferi imi era chiar verisor primar,odihneasca-se in pace, sa fie trasi la raspundere toti care participa la aceste transporturi

    1. Hack-St3jarel spune

      florine asa-i soferi cum ajung daca bea o cafea si in 3 ore i baga in alta cursa si nu se odihnesc ,

  14. atlassib spune

    toate neregularitatile le poate face …a zis cineva k soferii sunt exploatati ..da asa este sotu lucreaza k sofer la atlassib si la cap de linie in italia padova este pus sa faca smotru sa dea la caini sa manance..in loc sa-l lase sa se odihneasca pt a fii apt sa continue drumul inapoi..ajunge in tara si de multe ori este intors din cursa amarat fara pachet obosit,dabia apuca sa-si faca un dus……SCLAVIE

  15. anonim spune

    doamnelor si domnilor dupa cate am citit aci pe forum deci cu adevarat sant de 11 ani in spania si taticul meu munceste la firma asta respectiva de cacat **cacat** taicameu trecea pe la mine cand ajungea in alicante de multe ori nici nu il lasa sa bea o cafea cu mine *** mes scris drept de mine pt DIRECTOR **+ porci ,escroci ,nesimtiti, dobitoci,oameni de cacat in frunte cu sefele sau secretarele cela care stiu sa falsifice actele sant niste ORDINAREEEEEEEEEEEEEEEE am 27 de ani nu am mamica ,dar va jur in ziua cand o sa-mi lipseasca si taticul care respectiv munceste cu voi la atlasib au sa va sara fiecare autobus in parte ** in aer de fiecare data cand o sa ajunga in alicante multa grija pe cei bogati de la atlasib condoleante la cei decedati si mult forta la famili

    1. Hack-St3jarel spune

      PAI DECEDATII NU SUNT SCRISI AICE? SA VAD SI EU CINE SA MA LINISTESC PAOTE NU E TATA-L MEU ACOLO DOAMNE ASCULTAMI RUGA SA NUF FIE TATAL MEU CA FAC SI AJUNG SI IN GURA DE SARPE DUPA SC ATLASIB SI I OMOR PE TOTI!

  16. pppp spune

    m*** atlassib

  17. pppp spune

    am lurat la acest holding de kkt ca sofer si va pot am copii de pe foiile de parcurs din toate detaseriile din italia cu cate 3000 de km la 4 zile…. l e g a l adica cu foi de liber. condoleante tuturor

  18. Anonim spune

    cine v-a mai urma?Sa intelegem ca trebuie sa plecam acasa dupa luni de munca si umilinte pe jos?

  19. georgetastoica spune

    eu am calatorit mult cu aceasta firma si am patit de toate ,dar un lucru il spun sigur …soferii sunt oameni de pus la rana ..am cunoscut realitatea cu atlasibu ..doar soferii merita tot respectul ,ei tin in spinare toata firma . la banii pe care ii au mu se merita sa lucrezi ,rusine ptr.sefii care fac magarii s.incere condoleante la familiile celor disparuti , dumnezeu sa-i odihneasca in pace !

  20. atlassib spune

    Vad ca sunt comentarii postate de actuali si fost angajati ai vestitului holding Atlassib. Sa stiti ca tot ce se scrie in aceste comentarii nu sunt inevntii. sunt adevaruri. Am fost angajat al acestei firme. Pot sa confirm oricand si cu dovezi cum sunt tratati oamenii in aceasta firma.Precum animalele, ba poate mai rau.Li se iau banii din salar asa fara motiv(vezi Doamne cine da penalizari creste in ochii lui Carabulea) Toata lumea isi bate joc de toata lumea, incepand de la vestitul dl. director ,jalnica sefa de exploatare , marele taximetrist care intre timp a ajuns mare controlor Mihai.Si-au batut joc de multi angajati, dar ei nu stiu ca in viata toate se platesc si roata se invarte. Pacat ca platesc oameni nevinovati.
    Oare inca nu au invatat ca acest Carabulea se foloseste de ei si apoi o sa-i arunce ca pe niste masele stricate? e doar o chestiune de timp.
    Condoleante familiilor indoliate!

  21. teodor spune

    Dumnezeu sa-i ierte pe morti. Asa cum ne-aminvatat in ROMANIA POST DECEMBRISTA TOTDEAUNA MORTUL E DEVINA. DECI SI IN CAZUL ACESTA O SA VEDETI CA SOFERII SUNT VINOVATI. CE NU A SPUS NIMENI PE AICEA ESTE FAPTUL CA TOTI PATRONII DE FORME DE TRANSPORT EXPLOATEAZA SOFERII NU NUMAI CARABULEA. DECI E MULT MAI GRAV DECIT I-SI POATE IMAGINA CINEVA. TOTUL S-A DUS DE RIPA IN TRANSPORTURILE DIN ROMANIA DE PE VREMEA CELUI CE A CONDUS SINDICATUL, APOI MINISTERUL SI ACUM O TARA INTREAGA. iATA UNDE POT AJUNZE EFECTELE ABERATIILE IUBITULUI NOSTRU CONDUCATOR TOVARASUL COMANDANT BASESCU. fRUMOASA TARA PACAT CA E LOCUITA SPUNE CINEVA ODATA DESPRE ROMANIA. NE MERITAM SOARTA DE PUPINCURISTI-OPORTUNISTI, PLINGACIOSI PE LA PORTILE EUROPEI. dUMNEZEU SA NE AJUTE

  22. anonim spune

    nu se pune problema oboselii !!!??? , esti nevinovat !? , nu ai cunostinta de cum se circula , cand intra in tara , si cum se pleaca imediat de nu ai timp sa faci un dus si sa-ti faci un pachet ,

  23. Anonim spune

    Domnul care a dat interviul,a spus numai minciuni…Soferii au plecat de pe data de 16.06.2011 Din Huelva,Spania si au ajuns in tara pe data de 19,iar pe 20 au plecat inapoi in cursa,nu erau odihniti,..Toate datele de pe GPS care pot demonstra acest lucru au fost sterse la prima ora de catre un domn care lucreaza la Atlassib(care a facut si programele de calculator)cu numele de Dican….Daca faceti investigatii mai profunde eu cred ca aveti cum sa gasiti aceste indicii..Intradevar majoritatea soferilor sunt f obositi pt ca ii intoarce din drum,mai ales in perioadele aglomerate,agentii lucreaza pe salarii de mizerii si cand sunt in detasare lucreaza non stop,fara nici o zi libera timp de cel putin 2 luni de zile,pe putin 12 ore pe zi,sau facand navete pana la agentie de cate 3,4 sau chiar mai multe ore dus intors,de la locul de unde sunt ei cazati…Pe langa toate aceste aspecte mai mereu le sunt luati bani din diurne(ceea ce este ilegal) pe motive stupide,fiind penalizati…Daca va interesati anul trecut la Consulatul Italian a fost trimis chiar o plangere de catre agenti pt Sediul Padova pt cum se comporta sefii lor cu ei….
    Soferii cand ajung la capat de linie din cursa in loc sa se odihneasca sunt pusi sa munceasca in interesul firmei,chiar daca a 2 zi dimineata pleaca in cursa…Cum a declarat in interviu acel domn ca soferii care merg pe spania schimba la Padova…ESTE O F MARE MINCIUNA..Niciodata nu s-a intamplat asa…Uitativa la foile de liber care li se dau si va dati seama cat de reale sau nu sunt…Toate sunt niste minciuni,unde sute de agenti si soferi care lucreaza in aceasta firma sunt jigniti,injurati,tratati f urat,fiinca sefii lor stiu ca au familii acasa si vor suporta,avand nevoie de bani…
    F putini dintre angajati o sa vorbeasca,dar daca se va cerceta veti vedea ca absolut tot ce v-am spus eu este adevarat..
    Sunt f multe lucruri inca de spus,lucruri oribile,ilegale si de necrezut,dar nu cred ca este inca momentul..nu are rost sa scriu degeaba atata timp cat nu se va face nimic.Sunt multumita macat ca mi-ati permis sa-mi zic parerea.
    Dumnezeu sa-i odihneasca…SI CONDOLEANTE FAMILIILOR INDURERATE

    1. anomim spune

      Sunt de acod cu mesajul dvs in totalitate si cu cele se spuneti,este foarte adevarat si dureros in acelasi timp , modul de lucru , plata drepturilor banesti ,diurna , actele ilegale asa zisele ” ARTIFICII” pe care ANGAJATORUL ATLASSIBULUI le foloseste fata de toti SALARIATII ,dar nimeni , absolut nimeni nu vrea sa faca ceva ,nici ITM SIBIU care daca s-ar verifica modul de angajare , detasare etc ar avea ce sa gaseasca , dar PATRONUL da un simplu telefon cu dispozitie si se executa dupa bunul sau plac.
      Din suflet regret aceste evenimet tragic ,inteleg fff bine pe cei indurerati , dar cu ajutorul bunului dumnezeu sa nu se lase intimidati pentru ca vor fi si intimidari , injurarturi ,nici nu va imaginatii cun se munceste in aceasta firma ,despre plata drepturilor este asa cum s-a afimat in comentaril dvs dar nimeni nu ia nici o masura .
      Nu pot spune tot ce stiu si prin ce am trecut personal ,dar dumnezeu nu lasa pe nimeni la greu si dreptatea divina va invinge si poate intr-o zi adevarul va iesi la iveala .
      CONDOLEANTE FAMILIILOR CELOR CARE AU MURIT IN ACCIDENT DUMNEZEU SA- I ODIHNEASCA SI SA I AIBA IN GRIJA PE CEI DIN FAMILIILE LOR

  24. Anonim spune

    O lume nebuna,nebuna de tot…asta e viata…cei nedrepti traiesc bine si cei cinstiti mor…Lumea vorbeste mult..dar cine face ceva in cazuri de astea? BANU pt ca el va cumpara pe toti si va vinde la fel de repede

  25. Atlassib spune

    Vad ca sunteti bine informatii ! Dar stiati ca ARR are contract cu Posta Atlassib ??? Spune multe asta nu ?!

    1. anomim spune

      da

  26. john spune

    domnul director sp numai minciuni pt k soferii se urca din bucuresti si merg pana la capat de linie adica huelva, madrid, si ori unde soferii nu stiu ce este aia pauza le falsifica documentele k sa pl mai depoarte

  27. Atlassib spune

    Vad ca sunteti bine informatii ! Dar stiati ca ARR are contract cu Posta Atlassib ??? Spune multe asta nu ?

  28. bibi spune

    cate diagrame are soferul care a adormit din cursa precedenta. zicea ca sa intors curand din spania. unde sunt diagramele sau cardul tahograf. lea citit cineva? este legal sa sa se efectueze transportul cu 3 soferi? sa fie trsi la raspundere proprietarii de firme de transport care exploateaza soferii in mod ilegal. cat primea pe aceasta cursa acel biet sofer? stie cineva? dar mai stiti ca soferii sunt singurii care sunt amendati pt orele suplimentare? ca nu e legal sa fie recompensati pt orele muncite? sau sa primeasca premii pt km efectuati? din pacate in ro asa se plateste un sofer. arr trezitiva si nu mai luati spaga, ci facetiva treaba, dar nu pe asfalt, ci pe la sefii de coloana printre vdiagrame si documente de transport. degeaba aveti amenzi usturatoare daca aveti norma lunara la spaga impusa de bucuresti

  29. atlassib spune

    nici un comentariu?
    nimeni nu stie nimic despre atlassib si despre marlaniile si neregularitatile care se intampla acolo
    eu propun un forum

  30. atlassib spune

    Doar conducerea si angajatii stiu cât de exploatatii sunt toti mai ales soferii si Micu mai zice ca nu erau obositi. oare cât platesc la autorităti sa inchida ochii la neregulile care se petrec in firmele lui Carabulea ????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...