Ce am înțeles din meciul lui Bute

1 93

adela1A fost o săptămână plină de simțăminte naționale și locale înălțătoare. Minunată mobilizarea sibienilor la stadion, la meciul Voinței. Minunați și cei 2-3 flăcăi la bustul gol, prăvăliți pe iarba de lângă Budi-bar, înainte de meci. Învinși probabil de căldură, de imensitatea momentului și nicidecum de cele consumate. Minunat și vecinul meu de tribună, care din “dobitoci” nu mi i-a scos pe fotbaliști și pe arbitri, până la finalul partidei, când și-a aruncat, ușurat, șapca de pe cap, convertind năduful în entuziasm pur. Alchimie curată!

Bomboana, cireașa, frișca de pe tort, meciul lui Lucian Bute, campionul tuturor românilor sau cum i-o fi zicând. Cum să nu te umpli de simțăminte patriotice, mai ales când îți cântă Andra imnul?

Nu zic, la box nu mă pricep. Probabil că mai nimeni din țara asta nu se pricepe, dar tuturor le e plăcut ochiului să vadă pumni stâlcind o față. Nu neg munca sportivilor care practică boxul, le respect calea aleasă, cunosc argumentul suprem “mai bine în ring decât pe stradă”, dar asta-i o discuție paralelă.

M-am uitat, desigur, la meci, că altfel n-aveam ce discuta a doua zi cu prietenii la grătar. Și am desprins și câteva concluzii.

Românii au în continuare atitudinea unei nații frustrate, mici în țara lor mărginașă și care își exprimă furia față de orice oponent, chiar și sportiv, prin huiduieli. Huiduielile fiind aici echivalentul tacticii “lovește și fugi”. Doar așa mi-am putut explica reacția altfel absurdă la apariția în sală a adversarului sportiv al lui Bute, Jean-Paul Mendy. Pentru noi, sportul continuă să fie refularea istoriei, care ne-a făcut mici, ne-invadatori, dar încasatori. Ca atare, orice adversar din orice sport trebuie învins ca să ne arătăm adevărata valoare, ca nație, ca popor. Ăsta e român de-al nostru, s-a auzit? Român, cu â din a.

Sper că nu s-a huiduit și La Marseillaise, deși ne-ar sta în fire. La O Canada cred că n-a avut nimeni nimic de obiectat.

Dar au avut cu toții de obiectat la auzul numelui ministrului Elena Udrea. Simt nevoia să precizez de la începutul argumentației că nu sunt fan Udrea, nici PDL și cu atât mai puțin Băsescu, așa cum m-am exprimat de altfel în diferite ocazii. Dar e un gest mitocănesc să fluieri în primul rând o doamnă. În al doilea rând, o doamnă care a dat o grămadă de bani pentru ca tu, popor, să-ți vezi campionul acasă. Da, din banii tăi, dar putea foarte bine să-i dea pentru altă frunză sau altă născocire piaristică. Și nu în ultimul rând, doamna a trecut numele țării, cu litere de zece șchioape, în tot Romexpo-ul ăla, în așa fel încât tot telespectatorul internațional să afle că Bute este în și din România. Nu-i nevoie să aplauzi, nu-i nevoie nici măcar să-i pupi mânușițele, dar stimat popor, măcar nu fi mitocan și taci.

Am mai înțeles că românu’-i maxim de permisiv cu succesul și maxim de tranșant cu insuccesul. Orice înfrângere se plătește greu în presa sportivă și în opinia publică. Orice succes, în schimb, se scrie cu litere de aur și cu termeni epocali, de genul „magistral”, “magnific”, „campionul tuturor românilor”. Între alb și negru, e neantul.

Toate astea, pentru sportul pe care nici acum nu-l poate nimeni reglementa la nivel global, pentru că mafia îl controlează după bunul plac.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.