În acest weekend are loc inaugurarea dispeceratului medical integrat I.S.U Sibiu

0 124

isuDuminică, 17 iulie 2011, începând cu ora 18:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu va avea loc inaugurarea dispeceratului medical integrat I.S.U. – Serviciul de Ambulanţă.

La sfârşitul acestei săptămâni, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor – prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – va inaugura, cu sprijinul STS –  Direcţia pentru Apel Unic de Urgenţă 112 – proiectul pilot de integrare a dispeceratului de ambulanţă cu cel al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (care include şi SMURD). La acest eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale. Prin crearea acestui dispecerat medical integrat, organizat în spaţiul pus la dispoziţie de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu, se urmăreşte creşterea eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare alocate de către instituţiile publice. Proiectul pilot va fi evaluat timp de 2 – 3 luni, urmând să fie implementat şi în alte judeţe.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.