red bull2

red bull2După ce a câștigat Prologul RedBull Romaniacs desfășurat sâmbătă, pe bulevardul Corneliu Coposu, Graham Jarvis a trecut primul linia de sosire a primei zi de offroad. Și la o distanță de mai bine de 20 de minute față de următorii competitori.

Din poziția de câștigător al Prologului, Jarvis a plecat primul în această dimineață, urmat de Paul Bolton și Chris Birch. Traseul primei zile de offroad i-a purtat pe toți concurenții pe Valea Oltului, pe culmile abrupte din apropierea comunei Turnu Roșu, Dealul Gușteriței fiind punctul final al zilei. Dacă anul trecut, din cauza ploii, cea mai mare parte a riderilor nu au reușit să ajungă la finiș, anul acesta, sibienii au avut cu ce să se delecteze la Hill Climb. Câteva sute de spectatori au aplaudat tentativele riderilor de a urca abruptul deal, puțini fiind cei care au reușit să treacă finișul în linie dreaptă. Restul concurenților au apelat la rutele ocolitoare, dar consumatoare de timp. Britanicul Graham Jarvis a fost urmat la finiș de germanul Andreas Lettenbichler și de spaniolul Xavi Galindo. Campionul en-titre, Chris Birch, a trecut linia de sosire al patrulea. Cea de-a opta ediție a RedBull Romaniacs vine cu o nouă premieră. Pentru prima dată în istoria acestei competiții, podiumul unei clase este ocupat doar de români. La finalul primei zile de concurs, pe podiumul clasei Expert Single s-au clasat sibienii Paul Frățilă și Ioan Tara, alături de Tudor Cristea. Clasa Expert Single este a doua, ca dificultate, după Pro.

Mâine, cei 176 de rideri pornesc din județul Vâlcea. Startul se va da din comuna Câinenii Mari, apoi se va urca spre Voineasa, finișul urmând să aibe loc la Râul Vadului. Cei mai mulți kilometri îi vor parcurge riderii de la clasele Pro și Trial, câte 188. Experții vor parcurge 169 de kilometri iar clasa Hobby 168. Traseele sunt de dificultăți diferite.

Rezultatele oficiale vor fi comunicate doar după verificarea tuturor GPS-urilor

Pro Class

1.         Graham Jarvis – 4:03:13

2.         Andreas Lettenbichler – 4:24:57

3.         Xavi Galindo – 4:27:19

Expert Single

1.         Paul Frățilă – 4:09:47

2.         Tudor Cristea – 4:09:54

3.         Ioan Tara – 4:10:14

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns