Zeci de descinderi la hakeri din București și 4 județe. Audierile se fac la Sibiu

0 154

diicot111 suspecţi de vânzare fictivă a unor autoturisme pe site-uri de profil au fost identificaţi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T.

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Alba, Mureş, Cluj, Vâlcea şi municipiul Bucureşti, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.
În fapt, aceştia sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, constând în aceea că începând cu anul 2010 şi până în prezent au postat anunţuri privind vânzarea fictivă a unor autoturisme pe mai multe site-uri de profil.
Pentru inducerea în eroare a potenţialilor cumpărători, suspecţii au afişat preţuri atractive şi au determinat mai multe persoane să efectueze transferuri de bani prin sistemul Western Union. Cumpărătorii trebuiau să facă dovada posesiei unei sume de bani suficiente pentru achiziţia autoturismelor, fapt pentru care le era indicat să depună suma de bani pe numele lor şi să trimită o copie scanată după formularul de depunere, care conţinea codul de control al transferului.
Dacă părţile vătămate nu trimiteau copia formularului, li se trimitea un link care, după accesare, le direcţiona pe un site de phishing (site care, deşi conţinea cuvintele western union, nu aparţinea acestei companii, fiind un site fals, clonat special pentru copierea codului de control al transferului).
Odată intraţi în posesia acestui cod de control, membrii grupării au falsificat cărţile de identitate ale victimelor, prezentându-se cu acestea la ghişeele operatorilor pentru retragerea sumelor de bani, prezentând documente de identitate foarte bine falsificate.
Până în prezent au fost audiate 42 de părţi vătămate, prejudiciul depăşind 50.000 de euro, fiind identificaţi 11 membrii ai grupării.
Cercetările au fost efectuate împreună cu poliţişti ai B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Cluj, B.C.C.O. Târgu Mureş, S.C.C.O. Vâlcea şi S.C.C.O. Sibiu, şi cu sprijinul specialiştilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Serviciului Român de Informaţii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...