Vezi cine este sibianul care a primit 20.000 euro despăgubire pentru că apa i-a luat casa

178

casa“S-au mişcat foarte repede. Viitura s-a produs pe 10-11 iunie. Au venit, au constatat, au cerut acte, au mai verificat, ne-au mai cerut alte acte. Acum aştept să încasez cecul”, a declarat pentru gândul primul român care care a fost despăgubit cu 20.000 de euro de PAID.

„Eram în Anglia când am fost sunat şi mi s-a transmis că inundaţiile au distrus total fundaţia casei. Mi-au trimis filme pe email…Era o casă de vacanţă de peste 120 de mp, cu şase camere. Noroc că am avut asigurare obligatorie”, îşi începe povestea Ştefan Lucaciu, primul român care a fost despăgubit cu 20.000 de euro de PAID, compania care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor. Este prima daună totală achitată în cadrul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor.

Lucaciu spune că a primit de la PAID, în urmă cu câteva zile, un cec pe care urmează să îl încaseze. „S-au mişcat foarte repede. Viitura s-a produs pe 10-11 iunie. Au venit, au constatat, au cerut acte, au mai verificat, ne-au mai cerut alte acte pentru dosarul de despăgubire. Acum aştept să încasez cecul”, a declarat pentru gândul Ştefan Lucaciu, care a precizat că la achiziţionarea poliţei nu i s-au solicitat informaţii privind autorizaţiile necesare construcţiei locuinţei.

blank

„Despăgubirea a fost plătită ca urmare a distrugerii totale a locuinţei, situată pe Valea Avrigului, în urma inundaţiei produse în localitatea Avrig (judeţul Sibiu) în data de 10 spre 11 iunie 2011. Compania care a vândut poliţa de asigurare în numele PAID şi care s-a ocupat de instrumentarea dosarului de daună este Credit Europe Asigurări”, a declarat directorul general al PAID, Marius Bulugea.

„În ultimii ani am văzut că apa râului avea un debit tot mai mare”

Lucaciu şi-a cumpărat poliţa de asigurare obligatorie a locuinţei în data de 28 decembrie 2010, cu intrare în vigoare din data de 1 ianuarie 2011. „Asigurarea nu am cumpărat-o de frica amenzilor. În ultimii ani am văzut că apa râului avea un debit tot mai mare, atunci când ploua. Casa mea a fost prima în calea viiturii, dar apa a mai afectat şi alte case din zonă”, a mai spus Lucaciu, care consideră că poliţa de asigurare obligatorie este o asigurare „pentru cei mai necăjiţi, nu pentru cei bogaţi”.

Locuinta sa fusese construită în anul 1995 şi avea toate autorizaţiile necesare, arată un comunicat al PAID. Proprietarul nu va mai putea reconstrui locuinţa în aceeaşi zonă, care este expusă riscului de inundaţii.”Nu mi-am recuperat toţi banii investiţi în casă, dar este mai bine aşa, decât să nu fi luat nici un ban”, mai spune Lucaciu. sursa: gandul.info

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.