Azi are loc la Sibiu singurul maraton de noapte organizat vreodată în România

0 117

Maratonul de noapte vizualIubitorii de sport din toată ţara sunt așteptați sâmbătă 20 august, la Maratonul de Noapte, singurul eveniment de acest gen, ce se va desfăşura după ora 21.00.  Unicitatea acestui proiect constă în faptul ca la această oră, nicăieri în Europa nu se desfăşoară un astfel de maraton, la Sibiu fiind singura cursă de gen care se va desfăşura pe timp de noapte.

Distanţa pe care vor alerga participanții este cea oficială pentru astfel de activităţi, de 42,195 kilometri (26 mile şi 385 yarzi). Evenimentul are două scopuri principale: acela de a include oraşul Sibiu în cercul select al oraşelor organizatoare de maraton, cum sunt Londra, New York, Viena, Bratislava etc., şi acela de a strânge fonduri în vederea acordarii „Bursei Pentru România”, unul dintre principalele proiecte dezvoltate de ASCER, organizatorul maratonului.

„Proiectul este gândit ca să devină un etalon pentru oraşul Sibiu, alături de alte evenimente de marcă (Festivalul de Jazz, FITS, etc) şi ne propunem ca în următorii 3 ani atât numărul participanţilor, cât şi al spectatorilor să înregistreze o creştere evidentă faţă de prima ediţie. Pe lângă latura educativă şi sociala a evenimentului, această acţiune va deschide noi perspective de interes pentru turiştii care fie vor dori să participe activ în cadrul competiţiei, fie vor asista în calitate de spectatori.”, au declarat organizatorii.

Pe parcursul zilei de 20 august, la Sibiu vor mai avea loc 3 curse de maraton: una dedicată copiilor (începe la ora 12.00 şi se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km), una dedicată persoanelor peste 50 de ani (începe la ora 19.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 4 km) şi „half maraton” (începe la ora 18.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 21,095 km)

 Start și finish în Piața Mare

Startul la Maratonul de Noapte se va da în Piaţa Mare din Sibiu, urmând să se finalizeze în aceeaşi locaţie. Traseul va fi delimitat de garduri, bandă de delimitare şi jaloane delimitatoare. Pe întreg parcursul cursei în faţa plutonului precum şi în spatele acestuia va fi amplasat câte un safety car. Pe traseu vor fi amenajate 20 de puncte de hidratare. La fiecare punct de hidratare va exista un checkpoint, de unde fiecare concurent va primi o brăţară de hârtie. Pentru fiecare locaţie, culorile braţarilor vor fi diferite, astfel încât la sosirea concurenţilor la linia de finish  aceştia trebuie să prezinte toate cele 20 de brăţări.

Traseul maratonului

Prin specificul său, maratonul este o cursă care se desfăşoară pe asfalt, traseul stabilit de catre organizatori incluzând strazile oraşului Sibiu din zonele centrale până în cartiere marginaşe sau zone rezidenţiale. După plecarea din Piaţa Mare, concurenţii vor parcurge următorul traseu : str. Nicolae Bălcescu – Bretea – Bd. Vasile Milea – str. Rahovei – str. Calea Dumbrăvii – str. Ludoş – Calea Poplăcii – Bd. Victoriei – str. Andrei Şaguna – Şos. Alba Iulia – str. Malului – str. Râului – str. Malului -str. Nicolae Teclu – str. Bâlea – str. Ştefan cel Mare – str. Semaforului – str. Rahovei – Bd. Mihai Viteazu – str. Calea Dumbrăvii – str. Siretului – str. Gheorghe Dima – str. Rahovei – DN 1 – Bd. Vasile Milea – str. Victoriei – Parcul Sub Arini – str. Victoriei – str. Calea Poplăcii – str. Ludoş – str. Calea Dumbrăvii – Bretea – str. Nicolae Bălcescu linia de finish fiind trasată în Piaţa Mare.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.